Lumea e plina de eroi.

 

Astăzi vreau să vă vorbesc despre cel mai important moment din viața mea de până acum. E acel moment care mi-a transformat existența în magie pură. Protagonistul acestui articol nu sunt eu, căci nu e vorba despre mine mereu. Este vorba de un copil frumos, care crede că eroii au pelerină sau costum, cu masca de Batman sau abilități de a se cățăra pe clădiri cu ajutorul unei pânze de păianjen, fără să știe că eroii sunt peste tot în jurul nostru, cu fețe și haine normale. Fără să știe că el în sine este un erou.

Era o după-amiază ploioasă, de pe vremea când o astfel de zi mă plictisea fantastic. Mă învârteam prin casă citind fără să pricep nimic, că un om mare, gândindu-mă printre rândurile cărții al cărei nume nici măcar nu mi-l amintesc, la ce film aș putea să văd mai târziu, la un ¨ceva bun¨ delicios pe care aș putea să mi-l gătesc să îmi maschez starea emoțională. Căci așa mă iluzionam eu singură pe vremea aia că ¨un ceva¨ exterior poate fi un substituent pentru un alt ¨ceva¨lipsa din interior. Dar despre asta o să vorbim altădată căci azi suntem la capitolul ¨eroi¨. Prin haosul de zeci de gânduri care făceau zgomot în mintea mea în majoritatea timpului, îmi amintesc să îl sun pe Alex, eroul menționat mai sus.
-Alo, ce faci, Alexandru?
-Bine.
Așa îmi răspunde de fiecare data. El are șapte ani și e normal să facă mereu bine. Dar știm cu toții ce se ascunde în spatele acelui ¨bine¨ pe care îl auzim că răspuns atât de des…
-..Bine, bine…dar ce făceai mai exact, mai Alex?
-Nimic. Doar ERAM.

Nu mai știu când i-am închis, nu mai știu ce i-am zis.¨Doar ERAM¨. Îmi răsunau în cap cuvintele lui încontinuu. Ploua,era toamnă târziu, o zi la fel de mohorâta că asta în care vă scriu.  Am ieșit afară năucă, prin ploaie, simțeam că totul vibrează în jur și că încep să înțeleg! Când fusese ultima zi când…doar ERAM?!! fără să trebuiască a fi…cumva. Căutam în mintea mea necontenit răspunsuri, luptând în fiecare zi să mențin un personaj creat de mine care să se potrivească în tiparele celor din jur și în standardele care îmi imaginăm eu că ar trebui să mă definească! Mă auto-motivam zilnic să devin mai bună, să fac ceva vizibil, eram într-o competiție neîncetată atât cu mine, cât și cu tot în jurul meu! Am început să merg pe urmele pașilor, să urmez firul, să îmi dau seamă când am încetat doar ¨sa fiu¨…

Am înțeles multe de atunci și s-au schimbat multe. Dar mi-am adus aminte din când în când, ¨doar să fiu¨ . În ultimul timp, din ce în ce mai des. Am înțeles că liniștea minții lasă inima să se audă. Și încep să se așeze toate. Încep să se sincronizeze lucrurile atât de frumos încât să rămâi cu gură căscata. Micile coincidențe care îmi stârneau amuzamentul mai demult, generează acum minuni care îmi transformă existența în magie. Suntem Aici să fim fericiți. E natural să fie așa. Lumea își deschide poarta către fiecare . Suntem toți la fel și le-avem pe toate în noi. Avem toate uneltele să creăm un tărâm al tuturor posibilităților. Ni s-au oferit, intrinsec, minuni de care să ne bucurăm la tot pasul, însă mentalul nostru avid de¨entertainig¨ creează în continuu un univers paralel în care totul este inversat și e necesar a fi deslușit.

Hai doar să fim. Măcar din când în când. Să lăsăm minunile să își urmeze cursul, să nu le mai întrerupem.
Eroii nu sunt personaje ficționale. Eroi ca Alex sunt peste tot în jur. Hai să le dăm voie să facă minuni.

Întâmplator, Alex este nepoțelul meu. Avea 7 ani când m-a învățat ¨să fiu¨.

Mulțumesc!

Bucăți de suflet, puse în cuvinte.15211618_1252531964813964_342391409_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s