Domeniul Alhambra-Locul unde Raiul isi deschide portile.

Încă nu îmi imaginez o enumerație de cuvinte meșteșugite care ar putea descrie frumusețea acestui loc! Nici visele mele cele mai frumoase nu au reușit să creeze un spațiu de o așa splendoare! Palatul Alhambra, al cărui nume provine de la Al Hamra (الحمراء), ” roșu ” în arabă, datorită culorii stâncilor pe care este construit, ¨fortăreața roșie¨ veghează de pe un deal scăldat în soare deasupra orașului Granada, despre a cărei frumusețe v-am vorbit aici .

15310544_1254871077913386_203639214_n-1

Cunoscut și sub numele de ¨Fortareata¨, Alhambra este de fapt, un  complex cu un design inedit,  cu construcții fortificate și grădini, cu o puternică influență arăbească. Palatul Nasrid, Alcazaba, Palatul Carlos V și Generalife, toate sunt înconjurate de un zid fortificat și reprezintă o cetate cu o vechime de vreo 2500 de ani. Istoria acestui domeniu este destul de tulbure, la începuturile sale fiind o așezare celtico-iberică, urmând să fie cucerită, pe rând, de către greci, romani, vizigoți, bizantini, apoi de către  mauri (arabi). În anul 1333, însă, această cetate a fost transformată în Palat Regal de către Yusuf I, Sultanul Granadei , care provenea din dinastia Nasrid, de aici și numele punctului principal de interes al domeniului, Palatul Nasrid.

15310519_1254833467917147_1316787562_n

15239330_1254833514583809_1830277519_n

Vă recomand să vă faceți din timp rezervare pentru vizită, fiindcă există posibilitatea să nu găsiți bilet pe loc, este un obiectiv turistic foarte vizitat. Dacă aveți, însă, noroc, așa cum am avut noi, fiți atenți la ora la care sunteți programați pe bilet, căci dacă nu intrați la ora respectivă ați pierdut intrarea pentru palat.

Intrarea costă 14 euro, pentru întreg complexul, dar imediat după ce ți se deschide poarta domeniului realizezi că merită costul pe deplin. Dacă eu, care călătoresc pe ¨economic mode¨ zic asta…e clar. :).  Durează minimum 3 ore să îl parcurgeți, însă dacă vreți să contemplați în tihnă frumusețea peisajului, vă recomand să îi dedicați o zi întreagă.

15281926_1254833537917140_1452527687_n15310246_1254833501250477_2082113129_n

Palacio Nazaries  (Palatul Nasrid) are un design interior de o rară frumusețe, este păstrat impecabil, iar influențele și gravurile în stil arăbesc îi dau un aer de mister și îmi provoacă imaginația să creeze 1001 de povești, din nou. Detaliile tavanelor și ale ferestrelor îmi ocupă minute în șir pentru a le admira în toată splendoarea lor. Pereții sunt acoperiți cu ornamente de  ceramică și gips de o frumusețe uimitoare iar bolțile prezintă armături din lemn lucrate cu deosebită măiestrie. O să las imaginile să vorbească, recunosc că la Alhambra a fost prima data când mi-am dorit fantastic de tare să am un aparat profesional…ah, și să știu și să îl folosesc, da. 🙂 Noroc cu Răzvan care are grijă tot timpul să facă poze, strecurându-se printre turiști și arbori, ca să prindă un unghi cât mai bun. 🙂 Pe mine mă fură peisajul.

15319507_1254833544583806_1353273125_n

15300708_1254790217921472_744299730_n15310594_1254847947915699_389847044_n

Cel mai intens moment a fost când am intrat într-una din încăperile palatului. Tavanul înalt avea sculptate forme de stea care lăsau lumina să pătrundă în interior sub forma unor raze mistice….fără cuvinte!

15049740_1254850511248776_1349817514_n

Alhambra îmi oferă, totodată, unicitatea momentului de a vedea panorama cartierului popular și pitoresc, Albaicin, și a vârfurilor înzăpezite din Sierra Nevada. Me encanta!, mă surprind eu gândind în spaniolă. 🙂

Gradinile Generalife sunt, probabil, cele mai populare grădini din Spania. Numele lor provine din cuvântul  arab ¨ Yannat al-Arif¨, ce înseamnă “grădinile arhitectului” sau “cea mai sublimă gradină”.

15310218_1254780824589078_1911777549_n

15239206_1254780871255740_1236902124_n

De dimensiuni impresionante, sunt îngrijite de nu mai puțin de 35 de grădinari profesioniști, aduși din toată Europa. O multitudine de trandafiri și plante aromate populează grădina, dat fiind că maurii preferau grădinile parfumate, care să încânte toate simțurile vizitatorilor. Designul este ridicat la nivel de artă, e un adevărat paradis verde care mă lasă mută de uimire. La cât de îndrăgostită sunt de copaci, de verde și de natură , cred că vă imaginați că mă simțeam ca în cel mai frumos vis al meu!

  Grădinile Generalife se întind cât vezi cu ochii. Aș fi putut sta o zi întreagă, fără să încetez să le admir. Zâmbesc din nou la gândul că sunt atât de norocoasă, ¨o coincidenț㨠a ¨aranjat¨ în așa fel să ajung să vizitez acest loc minunat exact când toamna face spectacol de culoare!

Alhambra mi-a lăsat pe retina imagini care mi-au rulat în fața ochilor până seara târziu, cu mult după ce am ajuns înapoi acasă. Acum e și mai simplu. Alhambra mi-a deschis o poartă către un spațiu sacru pe care o sa-l port în mintea mea tot timpul, un colț de rai în care o să evadez de câte ori am nevoie de o oază de liniște, de verde, de natură la nivel de artă.

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Domeniul Alhambra-Locul unde Raiul isi deschide portile.”

  1. Foarte frumos! Am stat in Granada 4 zile si tot nu am reusit sa intram inauntru, biletul trebuie cumparat din timp de altfel la case rindul e foarte mare, si toate cele 4 zile cind am trecut nu mai erau bilete in vinzare. In schimb l-am vazut din toate partile, chiar in Palacio de Carlos V (aici intrarea a fost gratuita 🙂 ) este o incapere in subsol, de unde se vede foarte bine Palacio de Comares.

    In una din zile am urcat pe o colina (nu tin minte exact numele dar cred ca Carmen de los Mártires) de unde se deschide o panorama splendida asupra complexului Alhmabra. Per total, mi-a placut, chiar daca incerc sa evit locurile cu multi turisti.

    Apropo, ati fost in parcul de stiinta din Granada?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s