Valorile nu se imbraca tot timpul la costum.

Mi-am propus să scriu despre oameni frumoși, de care consider că are nevoie Planeta asta ca să înflorească. O să-i numesc eroi, avem nevoie ca eroii să iasă din mulțime și să ne trezească. În călătoria mea în Granada, despre care v-am povestit cu lux de amănunte aici, am întâlnit un om cu totul și cu totul special. Un om mărunțel cu un aspect neîngrijit și apărut parcă de nicăieri se prezintă JuanKa, spunându-ne că numele lui vine de la Juan Carlos, precum Regele Spaniei, dar că lui nu îi place să fie un rege. 🙂 Recunosc că în primele secunde ale interacțiunii, rămășițele personajului alimentat de mine în toți anii trăiți în jungla urbană, fata mereu elegantă și crispată că nu îi stă tot timpul părul perfect, s-a grăbit să pună etichete și să activeze scuturi care nu crează doar un sistem de apărare, ci mai degrabă limitează gândirea după vechi șabloane stabilite de societate. Căutam cazare în Granada de mai bine de o oră, ploaia se întețise, iar mentalul mă bruia continuu cu mesaje subliminale cu tot felul de nevoi aparente: mi-e frig! vreau să beau ceva cald! parcă aș mânca ceva, ce te faci? unde dormi? iar te-ai băgat în necazuri :). Îmi dau seama acum ce funcție fantastică e autocontrolul și puterea prezentului, căci în loc să generez scenarii mai ceva ca în „Final Destination”, cum aș fi făcut altădată, am reușit rapid să înlătur toate fricile și etichetele care îmi sacadau gândirea și am avut parte de o experiență minunată, plină de aventură și umor, dar și o altă lecție de viață revelatoare.

Juanka s-a oferit să ne fie ghid prin noaptea ploioasă și să ne arate cel mai frumos loc din Granada. Ne spune să-l urmăm și merge țanțoș în fața noastră fredonând cu glas tare un cântec vesel. Hai că e chiar amuzant, îmi spun zâmbind în gând și încep să îmi intru în rol. Una câte una, dispar toate barierele, parcă nu plouă chiar așa de tare și nu mă mai dor piciorele, în jur e plin de oameni veseli, e un tablou colorat cu toate națiile de turiști cărora nu le pasă că e vreme mohorâtă!

15281953_1253825558017938_1336765337_n

Mergem pe o alee strâmtă, pietruită, și Juanka ne povestește despre experiența lui când a făcut Camino de Santiago, al treilea mare pelerinaj creștin, după cele spre Ierusalim și Roma. Anual, ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini și aproape 3 milioane de turiști de pe toate continentele. O experiență inedită. Juanka ne povestește câți oameni interesanți, de diverse naționalități a cunoscut în acesta experiență! Oameni cu povești de viață extraordinare, care oricând ar putea fi un exemplu pentru această societate întoarsă pe dos. Trebuie să fac asta într-o bună zi, îmi spun în gând și realizez câte semne îmi apar în cale să îmi confirme că sunt pe drumul cel bun. Aleea e în trepte, se urcă în continuu și decidem că e momentul să ne relaxăm la una din ceainăriile inedite de pe Calle Calderia. Acolo îi întâlnim pe Alicia și Claudio, cuplul de italieni simpatici despre care v-am povestit aici. JuanKa îmi atrage atenția scoțând din buzunar o rolă de sârmă argintie și un clește micuț. Îi râde fața de bucurie și se apucă să manevreze sârma într-un mod care pentru mine nu făcea niciun sens. Nu trec mai mult de trei minute și văd cum din mâinile acestui personaj apărut de nicăieri începe să se contureze o figurină frumoasă, reprezentând un om cu o inimă și o biluță de culoarea smaraldului. O dăruiește cu cei mai calzi ochi noii noastre prietene Alicia, venită din Italia în Granada să își serbeze ziua.

Atmosfera devine atât de veselă, o adevărată petrecere de aniversare, vorbim o limbă colorată inventată de noi atunci, pe loc, o combinație amuzantă de română, italiană, spaniolă și engleză, o ciorbă de expresii idiomatice plină de energie pozitivă. Râdem, glumim, ciocnim în cinstea sărbătoritei ploaia se oprește pentru câteva momente….ah! ce minune e viața asta când sunt înconjurată de bun și de frumos! Juanka râde și ne spune că nu avem nevoie de o limbă comună ca să putem comunica și ciocnim cu patos pentru comunicarea ¨sin idioma¨. Juanka ciocnește cu suc, căci el nu mai consuma alcool de mulți ani… Mă înclin în fața frumuseții sufletului acestui personaj nou apărut în cadru când văd cum face figurine pentru toți aflai în jur, inclusiv pentru un grup de adolescente de la masa alăturată. Pur și simplu împărțea cu generozitate zâmbete din inimă! Pornim mai departe pe drumul nostru și Juanka îmi povestește în continuare că asta e ocupația lui. Face figurine, bijuterii hand made, desenează. Pe cele mai multe le face cadou, căci știe despre cea mai importantă lege a Universului, interconexiunea dintre a primi și a dărui. Spune că tot ce dăruiește i se întoarce înapoi într-o formă sau alta și că zâmbetele oamenilor cărora le dăruiește îl fac să se simtă împlinit.

Auzindu-mă că mi-e sete, căutând un loc de unde aș putea cumpăra o sticlă de apă, JuanKa apare cu o sticlă albastră cumpărată de la unul din bărulețele de pe alee. Mă caut în buzunare, să îi plătesc, însă nu acceptă nici vorbă să îmi primească banii. Îi spun că nu e corect, gândindu-mă că el nu are bani pentru acte de politețe, însă rămân cu gura căscată auzindu-l: ¨Corect nu e să trebuiască să plătim pentru apa pe care o bem, atâta timp cât ea pică din cer pentru noi. Avem de toate, dar am creat un sistem în care trebuie să plătim și aerul pe care-l respirăm…¨

Nu mai știu cum am ajuns în cel mai înalt punct al orașului, nu mai știu câte trepte am urcat. Într-adevăr, locul promis depășește așteptările.Tot orașul Granada și Palatul Alhambra se așterneau la picioarele nostre, alături de sute de mii de luminițe. Feeric! Juanka ne observă grija de pe chip și ne spune că se simte onorat să ne invite la el acasă să petrecem noaptea, că nu are cele mai alese condiții, dar că ar fi încântat să ne poată ajuta. Deși undeva, în fundal, încă mai făceau zgomot niște gânduri cu frecvență de panică, las încă o dată viața să mi se întâmple,  oricum aș fi  stat chiar  și pe o bancă întreaga  noapte, doar să aud frumoasele povești  ale noului nostru prieten. Am mers  vreo 40 de  kilometri înafara  Granadei, Junka își are reședința   în mijlocul livezilor de măslini, fără civilizație, fără vecini care să-i invadeze spațiul, pentru că  el are nevoie de liniște pentru comuniunea  spirit-natură. Ne povestește cum, în momentul  care  fost găsit dormind sub cerul senin și oamenii ii ofereau un acoperiș,  el  refuza politicos pentru că lui ii e bine acolo și se simte cel  privilegiat pământean,   fiindcă i-a fost dat sa vadă mai  multe stele căzătoare decât cei care dispun de condițiile oferite de un  complex cu  două etaje.

Juanka ne face focul la șemineu și noi ne așezăm în fața lui ascultând povești. Simt cum fața mi-e blocată pe modul <zâmbet> și mă simt ca acasă deși habar n-am unde sunt. Juanka ne cântă la gura sobei un cântec despre iubire, nu iubirea aia în cerc restrâns dintre doi oameni, ci iubirea necondiționată, infinită pentru TOT ce e în jur. Căci suntem toți la fel, deși suntem educați încă de mici, în școli, să trăim într-o competiție continuă, menită de fapt să alimenteze această societate de consum. Acest Rege al Străzilor uimește prin perspectiva pe care o are asupra vieții și prin generiozitate… Când oare am uitat că e natural să fim așa?! A stat treaz întreaga noapte să întrețină focul pentru noi, să ne fie cald și bine… În noaptea petrecută în casa lui Juanka, a venit către mine și sunetul perfect, sunetul pe care îl căutăm de ani de zile, încă de când mi-am descoperit pasiunea pentru tot ce înseamnă sunete și muzică. Nimic nu sună mai desăvârșit decât sincronizarea perfectă dintre sunetul ploii pe acoperiș și trosnetul crengilor acoperite de jăratec, într-o liniște perfectă, în mijlocul pădurii…


Dimineața m-am trezit la răsăritul soarelui, și deși nu dormisem decât câteva ore, priveliștea livezilor nesfârșite de măslini, acompaniate de sunetul păsărilor fără a fi bruiate de vreun zgomot uman, m-a încărcat cu energie și pace interioară. Nu am cuvinte să descriu senzația trăită când a deschis ușa și am văzut ca sunt ¨in the middle of nowhere…

La plecare, Juaka mi-a dăruit un copac desenat de mâinile sale, o pereche de cercei, un poem în spaniola despre timp și o figurină special făcută pentru mine, spunându-mi că e onorat că m-a cunoscut, că sunt „pura luz”. Juanka e pentru mine confirmarea că judecata după aparente și etichetarea după șabloane sunt mecanisme mentale care ne creează ziduri și ne limitează gândirea. Singuri ne privăm de libertate și ne limitam existenta, atunci când încadram oamenii din jur în anumite tipare. Nu tot timpul generozitatea și bunătatea se îmbracă la costum.

Cum aș putea să mulțumesc că am parte de experiențe atât de minunate…?
Nu pot decât să scriu, să se afle despre un erou precum Juanka, căci da, Juanka e un erou în slujba inimilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s