Urmeaza-ti inima. Incalca regulile. Inlatura frica. Iubeste.

E sâmbătă dimineață. O nouă zi de aventuri 🙂 .

În timp ce mă îmbrac îmi amintesc că întreaga noapte am visat numai pești și apă. M-au impresionat atât de tare sutele de animale marine încât în vis, am fost una cu ele, în adâncul oceanului. Ah, ce bine că e cald! Încă nu îmi vine să cred că mă pot bucura de 17 grade în decembrie! Recunosc, nu am fost fan iarnă niciodată. 🙂

E soare blând. Trecem de frumoasele livezi de portocali și ne oprim la intrarea în Lliria, să luăm micul dejun la o răscruce de drumuri. Doamne, ce nume frumos pentru o localitate! Sună atât de melodios! Închid ochii și mă simț binecuvântată. Îmi plac tare diminețile în localurile astea micuțe din Spania, cu bătrânei matinali care citesc ziarul, cu produse proaspete, locale și miros de suc de portocale abia stors. Mângâierea Soarelui, livezile nesfârșite de portocali, gustul simplu și curat  al ¨tostadei¨ cu ulei de măsline local și roșii proaspete, în această localitate cu sunet de cântec au creat împreună o dimineață magică.

Astăzi ne-am propus să mergem pe urmele pașilor istoriei, din nou. Am aflat că la mică distanță de Valencia, lângă o localitate pitorească, frumoasă și primitoare, Calles, se află un apeduct roman în interiorul munților, numit Peña Cortada.  A fost îndeajuns să devină un obiectiv interesant, așa că, iată-ne în mașină căutând cu privirea indicatoare către traseu! Continuăm  până în momentul în care drumul se oprește, iar un panou de informații ne indică începutul itinerarului. De aici, la picior printre stânci. 🙂 Chiar mi-era dor de un traseu montan!

Vremea este perfectă în continuare, iar cerul de o frumusețe încântătoare. E de urcat, ce bine că sunt încălțată corespunzător 🙂 . Intrăm din ce în ce mai adânc în vibrația muntelui, iar ruinele care ne apar în cale  mă mai fac să îmi pun întrebări despre inteligența romanilor din acele vremuri îndepărtate. In depărtare, un grup de căprițe de munte se joacă pe stâncile abrupte. 🙂

Podul este format din trei arcade imense, sprijinindu-se pe doi piloni de 27 de metri înălțime , construit din blocuri pătrate, din rocă tăiată, conform tehnicii romane denumite ¨opus quadratum¨.

img_2023img_1927-editadoDrumul se convertește într-un defileu îngust, iar în curând ne apare în cale un tunel perfect săpat în stâncă. E întuneric, n-avem lanternă frontală, dar mi-e clar ca-s înzestrată cu curaj nativ, asa că ne aventurăm în întuneric, pe urmele unde cândva, romanii au creat un adevarat sistem de canalizare, una dintre cele mai impresionante realizări antice din domeniul ingineriei.

Devine amuzant dar și mai incitant, momentul în care constatăm că ploaia de zilele trecute lăsase în urma ei bălți destul de mari , iar pericolul să ne udam la picioare părea inevitabil. Noi, să renunțăm la traseu? Nici vorbă!  Ecoul râsetelor mele colorate în încercarea de a escalada pereții tunelului sau de a țopăi printre bolovani cred că se auzea până în Calles. 🙂

Am tot mers așa prin tunelul de aproximativ 300 de metri lungime, cu o înălțime care varia intre 1,5 și 1,9 metri…escaladă prin băltoace…atenția să nu ne lovim la cap, râsete și chiuituri dar și nelipsita replică, ¨stai sa-ți fac o poză și aici¨ , au transformat din nou, călătoria într-o aventură palpitantă presărată cu multe momente comice și spirit de echipă. La capătul tunelului, peisajul magnific și cerul senin, împreună cu liniștea mulților, ne așteptau să ne bucuram din nou de minunata natură, care ne-a lăsat peste tot daruri, menite  oricând să transforme o zi banală într-una magică. Moment perfect pentru pauză. Hidratare. Ascultam natura. Recunoștință.

Drumul de întoarcere de la Peña Cortada a fost ușor și plin de liniște, ne-am întâlnit chiar și cu un grup de bicicliști prietenoși, semn că traseul se poate face chiar și cu bicicleta, dacă ești amator de senzații tari.

La ieșirea din Calles, am zărit în depărtare o cascada superbă, și cum nu puteam rata o astfel de priveliște, facem dreapta prin sătuc să căutam drumul care duce la o asa minunăție. Mergem intuitiv, nu sunt indicatoare, dar splendoarea e din ce în ce mai aproape. Imediat cum parcam mașina, nu ma pot abține sa fac o poza lângă peretele de cactuși de o frumusețe inedita. Unul în formă de inimă, simpatic, se strecoară din mulțime să-mi arate, din nou, ca dragostea e peste tot în jurul nostru.

Cercetăm zona. Oare cum ajungem mai aproape de cascadă…? Râul care apăruse în fața noastră nu părea sa aibă niciun pod! Inspectăm de-a latul căutând o soluție. Nimic. Apa râului e rece ca gheata, doar suntem în decembrie… Chiar dacă sunt 17 grade aici, apa nu-i asa de blândă, mai ales ca zilele trecute a plouat destul de mult… Încercările lui Van de a crea un pod din pietre mă amuză teribil. 🙂 🙂 🙂 . Unica soluție e descălțarea. Ai curaj? Bineînțeles! eu vreau să simt cascada îndeaproape! N-am mai trecut gârla de când eram copilă, iar de făcut asta iarna…nici vorbă!

Apa e sloi, dar la un moment dat nu mai simt. Încerc să blochez cu mintea senzația de frig și rămâne doar o durere, surdă, în osul piciorului. Cel mai tare deranjează, însă, pietrele de pe fundul râului, care, tăioase și reci, îmi intră cu răutate în carnea din tălpi, ca niște bucăți ascuțite de gheată. Înaintăm cu greu, dar  arunc o privire la măreția cascadei și mă trezesc pe malul celalalt. Van se dezbracă de pulover să ne putem usca picioarele și râdem amândoi glorioși că am făcut-o și pe-asta. Yuhuuuuuu, fuga spre cascadă acum! dar…nu putem intra….cascada e împrejmuită de un gard imens de plasă și un mare semn ¨prohibida la entrada¨, care anunța cu severitate ca eforturile de a ajunge până aici au fost în zadar. Ne înțelegem însă din priviri, și fără ezitări inutile mă strecor pe sub gard, simțind cum îmi creste brusc nivelul de adrenalină.

Îmi apar în cale niște pietre imense, ude și alunecoase pe care le escaladez cu o viteză inexplicabilă.  Dorința de a simți freamătul cascadei și sentimentul că mă aflu într-un loc interzis, îmi dau o putere de care nu mă știam capabilă. Curenții șuvoiului impresionant de apă căzătoare se impun maiestuos, arătând, încă o dată, cât de puternică este, de fapt natura. Nu pot descrie în cuvinte sentimentul de eliberare pe care l-am avut acolo, lângă valurile ce păreau a cădea de undeva din cer! Apa sare cu putere împrejur,  aerul e extrem de umed iar curenții mă fac să îmi păstrez cu greu echilibrul pe lespezile umede… Nu mă pot abține să nu îmi strig fericirea și să îmi ridic capul către cer…! Sunt profund îndrăgostită de această frumoasă, nebună, captivantă, aventuroasă și colorată viață!

Anunțuri

1 gând despre „Urmeaza-ti inima. Incalca regulile. Inlatura frica. Iubeste.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s