La pas prin Elda

În dimineața asta, micul meu dejun de felurite fructe colorate mi-a făcut o injecție cu energie care în mai puțin de 15 minute m-a făcut deja să bântui străzile din Elda. După două zile de ploi și cer înnorat, soarele a pictat cerul în senin și a scos oamenii zâmbitori pe străzi. Ies grăbită din casă, așa haotică la mers cum mă știți (căci tot așa am rămas, deși în gânduri am Zen 🙂 , mai că mă ciocnesc cu o doamnă la ieșirea din bloc. Nici n-apuc să-i zic „disculpe” căci mă izbește direct, în față, cu un zâmbet călduros și voce caldă : „Hola, niña!”. Îi răspund și eu cu zâmbet cald și pornesc mai departe, mulțumind în sinea mea pentru așa dimineață. În orășel, un pic de agitație cât să anime atmosfera. Mă opresc la herbolario să îmi cumpăr o gustare și constat cu drag că doamna de acolo deja mă consideră „de-a casei”. Mă întreabă ce fac și îmi spune că exact aseară se gândea „ce-o fi cu fata cu păr frumos de nu a mai venit să cumpere lapte de cocos”. Vorbește rar, căci știe că nu sunt de aici. Simt din nou cum zâmbetul îmi depășește linia feței și îi mulțumesc. Deși nu aveam în plan, cumpăr și o cutie de lapte de cocos știind că urmează să îl car în rucsac printre străzi. Îmi văd de drum, gândindu-mă cum oare în Țara Soarelui stau cu mănuși în mâini din Noiembrie. În București le foloseam după Crăciun, sau poate chiar deloc, căci le uitam în graba mea de fiecare zi. Grăbesc pasul și simt că mă aclimatizez…încet, încet. Și uite-așa, mă pierd printre străduțe, cu Soarele după mine și cu zâmbetul pe față, mă trezesc ieșită din orășel, într-un cartier de case, așezate în trepte, fiecare cu povestea ei. Haine de toate culorile întinse la balcoane, zeci de antene pe acoperișuri.

De la o fereastră se aude o muzică ce mă face instant să îmi doresc să îmi cumpăr un sombrero și o chitară. Floricele colorate la balcoane. La o poartă stă un bătrânel cu o mustață lungă și zâmbește cu subînțeles. Îmi iese în cale un câine care, după față, îmi pare că ar înțelege româna, așa că îmi fac curaj să îl întreb ștrengărește „Ce faci, prietene?”. În câteva secunde aflu că îl cheamă Thierry, de la stăpânul său care mă întreabă: „Te gusto la casa?”, văzându-mi străduiala de a face o poza reușită. 🙂 

O ogradă cu găini certărețe în noroi intră în antiteză peisagistică cu doi motocicliști fioroși, gonind cu zgomot pe drumul pietruit. Doi bătrâni și o doamnă cu ruj roșu aprins mă salută pe rând, făcându-mă să-mi amintesc de zilele când abia îmi salutam colegii de corporație, cu gândul plecat după cine știe ce frământări…de vreun dosar, de target, de rochia pe care o văzusem în vitrină și trebuia musai sa o cumpăr…

Constat că am ajuns în cel mai înalt punct, de unde se vede tot orașul. E liniște, se aud doar păsări și clopote. E momentul sa fac o pauză. Tac puțin și în gânduri, mă bucur de batonul cu cereale cumpărat mai devreme și vă scriu rândurile-astea, că mi s-au încălzit și sufletul, și mâinile.

Bucăți de suflet, puse în cuvinte.elda13

Anunțuri

Un gând despre „La pas prin Elda”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s