De vreo câteva săptămâni, zilele scăldate-n soare se împletesc cu cele zugrăvite în nuanțe de gri ploios și acompaniamente de tunete. Îmi place să mă plimb prin ploaie și să descopăr străzi pietonale, însă Elda e mult mai frumoasă însorită și zâmbitoare, așa că, după multă vreme, au fost binevenite câteva zile de stat sub păturică mea pufoasă, cu un ceai aromat, cărți în spaniolă și filme inspiraționale. După ce am ajuns, în sfârșit, la zi cu vreo două seriale pe care obișnuiam să le urmăresc, m-am gândit să fac un maraton printre filmele cu și despre călătorii, să mă găsesc și regăsesc printre personaje și aventuri.
1. Into the wild– Flimul asta m-a lăsat fără cuvinte și s-a propulsat, automat în topul filmelor mele preferate. Sean Penn e genial ca și regizor, nu numai ca actor, reușind să pună în scenă povestea inspirată din fapte reale a unui tânăr care decide să renunțe la orice formă de confort, donând toate economiile sale în scopuri caritabile, ca să își testeze limitele și să își ia existența pe cont propriu. Povestea e o adevărată lecție de viață, iar câteva fraze mi s-au întipărit adânc, în minte: „Fericirea este reală doar atunci când este împărțită.”, „Măsoară-te cu tine însuți cel puțin odată.”, „Fragilitatea cristalului nu e o slăbiciune ci o finețe.”, „În viată nu este important să fi neapărat puternic ci să te simți puternic.” Te cam pune pe gânduri, așa-i?
2. Tracks/Calea deșertului– este un film australian bazat pe romanul autobiografic al lui Robyn Davidson, filmul prezintă călătoria unei femei în neiertătorul deșert australian. Robyn, interpretată de actrița Mia Wasikowska, este însoțită în aventură de câinele său, Diggity, 4 cămile și de un fotograful excentric. Mie mi-a plăcut mult, pe tot parcursul filmului am avut impresia că citesc o carte și bineînțeles că am rezonat maxim cu spiritul aventurier al personajului principal. 🙂
3. El camino/The way– Am căutat acest film în mod special pentru că abordează subiectul unei proiect foarte important pentru mine: Camino de Santiago. Îmi doresc foarte mult să parcurg acest drum și orice informație îmi e de folos. Subiectul oferă un material de film care poate deveni o capodoperă, însă abordarea de aici, cel puțin mie, mi s-a părut destul de banală și cu povești în tipicul stil american. Ai însă ocazia, să vezi o mare parte din Spania, într-o împletire de emoțional și comic.
4. Eat, pray, love– Mi-a făcut o mare plăcere să revăd acest film, mai ales că mă identific mult cu povestea. Mă îndoiesc că nu ai văzut încă filmul ăsta; mie personal, însă, mi-a plăcut mai mult cartea, însă am vrut să revăd varianta cinema acum, după ce pașii mei au luat-o într-o mare măsură, pe urmele personajului principal. Un film-meditație despre găsirea echilibrului interior prin 3 păși simpli (mănâncă, roagă-te, iubește) în 3 locuri prielnice fiecăreia dintre etape. Chiar n-avea cum să lipsească din lista mea. :). Atât filmul cât și cartea au multe replici de reținut și înțeles, însă mie mi-a plăcut mult în mod special un dialog cu care m-am identificat de mai multe ori pe parcursul vieții.
„-I did love you, Stephen.
-I know, but I still love you…
-So, love me.
-But I miss You.
-So, miss me. Send me love and light every time you think of me…then drop it. It won´t last forever. Nothing does.”
5. Diarios de motocicleta– Nu am crezut că o să mă impresioneze prea tare acest film, dar chiar mi-a plăcut. Am ales să îl vizionez așteptându-mă să fac o scurtă plimbare în Argentina, Brazilia, Chile, Peru, dar filmul a venit cu mai mult: scenariul prezintă istoria devenirii unui lider. Este un film educativ care Te învață să privești lumea din alt unghi, o invitație de lărgire a orizonturilor, de ieșire din închistarea impusă de ritmul alert al traiului zilnic robotizant. Dovada că o călătorie în adevăratul sens, poate fi oricând, o școală bună.
6.Wild– Un film bunicel, l-am primit ca recomandare. O fată cu o viață puțin spus dezordonată, după ani de zile de autodistrugere, fără experiență și îndemnată doar de propria hotărâre, Cheryl începe o călătorie de 1500 de kilometri, pe jos și de una singură, de-a lungul Pacific Crest Trail, un superb traseu montan ce unește nordul Statelor Unite de graniță cu Mexicul. Un film road-trip bunicel, în special partea care descrie călătoria, însă depinde mult de momentul în care alegi să-l vezi. A avut câteva secvențe care mi-au atras atenția și m-am bucurat să o văd pe Reese Witerspoon într-un altfel de rol.
7. The Beach– Idea că ar putea exista o insula secretă, cu peisaje de vis și doar câțiva oameni frumoși, recunosc că m-a transpus într-o altă lume. Bineînțeles că lucrurile o iau razna și pentru câteva momente mi s-a părut ușor plictisitor, dar filmul oferă peisaje splendide și, cel puțin în prima parte, te îndeamnă să explorezi în căutarea unui astfel de loc perfect. Leonardo Di Caprio, ca de obicei, e epic. M-am identificat și cu una din replici, era de asteptat. 🙂
„And me, I still believe in paradise. But now at least I know it’s not some place you can look for, ‘cause it’s not where you go. It’s how you feel for a moment in your life when you’re a part of something, and if you find that moment… it lasts forever…”
Cam ăsta a fost maratonul meu printre filme cu și despre călătorii, dar zilele ploioase încă nu s-au terminat și sunt în căutare de noi aventuri. Voi ce-mi recomandați? Aștept cu drag recomandările voastre!
Eat, pray, love este un film superb. Pe mine m-a ajutat foarte mult să trec peste o depresie în dragoste. Îți recomand cartea „Și am spus da” o continuare a filmului.
ApreciazăApreciază
Multumesc, Bianca. Nu stiam ca are o continuare cartea. O voi cauta, cu siguranta.
ApreciazăApreciază
Incepand cu El Camino, toate filmele par wow 🙂 foarte fain articolul
ApreciazăApreciat de 1 persoană
eat,pray,love e minunat, chiar m-am regasit. mersi pentru recomandare! into the wild suna bine
ApreciazăApreciază
nu am vazut niciunul din filmele propuse de tine, nu prea sunt genul meu. am vrut sa citesc eat, pray, love, dar am renunta repede. inca ma intreb cum e filmul…
ApreciazăApreciază
Whoaaa!!
Chiar imi place sa ma uit la filme si pe astea am sa le notez undeva ca sa ma uit la ele !! ❤
ApreciazăApreciază
Nu am văzut nici unul dintre filmele de mai sus, mersi pentru sugestii. Eu momentan sunt cu serialele, mă uit la Criminal Minds acum. 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte interesante sugestiile tale de filme ;;) chiar o sa le iau in considerare si o sa incep sa le vizionez zilele astea ;;) Pupicei! 💋
ApreciazăApreciază
Toate par pe gustul meu, dar atat imi mai trebuie. Si asa am eu dor de duca permanent :))
ApreciazăApreciază
Aseara am vazut The Light Between Oceans, mi s-a parut interesant, chiar daca nu e neaparat genul meu.
ApreciazăApreciază
Super util articolul! Chiar aveam chef de niște filme bune, așa…cu dor de ducă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru recomandare! nu am vazut multe din aceste filme. Recent am privit, The Secret Life of Walter Mitty cu aceeasi tematica.
ApreciazăApreciază
Heeei, multumesc, chiar o sa-l caut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am vazut Eat PRay Love si mi-a placut. A fost un film dragut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană