Zodiile si calatoriile

Tuturor ne plac călătoriile, nu-i așa?  Însă, în funcție de zodia în care ne-am născut, fiecare avem  stilul, preferințele și nevoile noastre. Îți planifici minuțios călătoria cu săptămâni înainte sau lași totul pe ultima clipă, căutând suspans și tărâmuri necunoscute? Preferi destinațiile sigure și confortabile, sau te incită ideea unei călătorii în locuri mai putin convenționale? Cu ajutorul unui om frumos și pasionat de ce e scris în stele, Cristina Andreea Dinca, am găsit chiar și destinația recomandată pentru tine, în funcție de zodia căreia ii aparții. 🙂  Să vedem ce spun astrele:

Zodia în care suntem ne oferă multe informații despre cum ne facem vacanțele, la modul general, însă contează foarte mult și harta fiecărei persoane în parte, ea conturează dorințele fiecărui individ. Doar dintr-o hartă personală putem afla exact cum / când decide, plănuiește și alege o persoană să facă o călătorie. Însă la nivel general există tipare în care se încadrează nativii în funcție de zodia căreia îi aparțin. Unii se decid greu să plece pe când alții sunt călători înnăscuți, cel mai bine se simt explorând. zodiile
Iată cum călătoresc zodiile:

Berbecul are nevoie de un concediu activ în care să domine activitățile sportive și prin care să descopere locuri noi. Adoră călătoriile îndrăznețe, care să-l provoace, să poată descoperi ceea ce nimeni nu a mai văzut și auzit. Plin de energie poate hoinari zile întregi fără a se plânge, cautând în permanentă aventura. Este greu să ții pasul cu un Berbec lucru ce îl poate determină pe acesta să călătorească singur, se enervează dacă nu poți să faci fata energiei lui inepuizabile. Orice destinație care promite aventura e binevenita pentru Berbec. Destinație recomandată : Brazilia (Rio de Janeiro)

Taurul nu este cel mai dornic de a pleca de acasă, iar atunci când o face, nu se depărtează prea mult, de cele mai multe ori. Preferă vacantele pe care le plănuiește în detaliu, cu luni bune înainte, tocmai pentru a se asigura ca totul va fi perfect. Vrea vacante luxoase care să îi asigure tot confortul, hoteluri dintre cele mai cunoscute, mâncare și băuturi rafinate. Alege destinații montane sau preferă să descopere orașele europene. Bagajul îl face cu mult înainte de plecare. Destinație recomandată : Emiratele Arabe Unite ( Dubai)

Gemeni – Înainte de a decide încotro să meargă se informează foarte bine, pleacă la drum cu bagajul plin de hărți și ghiduri turistice, are energie să se plimbe foarte mult, nu are stare într-un singur loc. Vrea să viziteze mult și să descopere cât mai multe, să învețe lucruri noi și  să-și facă prieteni pretutindeni. Nativul acestei zodii își face prieteni oriunde merge, nu este niciodată singur tocmai de aceea preferă vacantele în grup. Preferă călătoriile scurte, city-break-urile din orașele mari ale lumii. Pot practica cu succes meseria de ghid turistic. Destinație recomandată: Italia (Roma)

 
Pentru Rac nu contează destinația cât contează cu cine merge în vacanță. Vrea să-și petreacă concediul cu familia și prietenii. Este evident că preferă marea sau locurile în aproprierea apelor. Ii place să călătorească în țară și să descopere tradițiile strămoșilor. Posibil să-l întâlnim prin țară sau străinătate într-o rulotă dotată cu toate cele necesare pentru el și familie, să se simtă acasă, deși e în deplasare. Destinație recomandată: Spania (Tenerife)

 

 Leului ii  place sa strălucească în fiecare zi, astfel și în vacanță e musai să fie la patru ace. Cheltuie mult în vacanțe pentru că ii place să se răsfețe, să se simtă ca un rege. Alege destinații scumpe cu care să se laude mai târziu muritorilor de rând. Nu călătorește singur, își dorește parteneri de drum persoane energice care să-l însoțească în tot felul de aventuri, cărora să le placă petrecerile, pentru că ce vacanta este aceea fără o petrecere până dimineața…?. Optează pentru orașe aglomerate și plaje exclusiviste. Destinație recomandată: Franța (Coasta de Azur)

Fecioară – Fiind perfecționist, nativul Fecioarei organizează totul din timp: itinerariul, bugetul, pentru că vrea să prindă cele mai bune oferte; bagajul este terminat cu câteva zile înainte de plecare. Posibil să aibă o listă cu tot ce trebuie să viziteze urmând strict programul pe care l-a făcut de acasă. Nu îi place să cheltuie banii aiurea, nu face mofturi și este genul de turist îndrăgostit de natură, astfel alegând  vacanțe cât mai aproape de aceasta. Destinație recomandată: Austria (Salzburg)

Balanță – Pentru acest nativ vacanțele perfecte sunt alături de partener sau prieteni, alege destinațiile culturale, deoarece iubește arta sub toate formele ei. De cele mai multe ori nu ii este suficient un bagaj, aici ma refer de cală, de mană nici nu se pune problema! Pentru că are nevoie de cel putin trei ținute pe zi, plus cosmetice, plus bijuterii și alte chestii inutile dar fără de care nu se poate, mai ales în vacanță. Vacanțele Balanțelor sunt scumpe, aleg cele mai elegante și sofisticate destinații, care bineînțeles, costă. Destinație recomandată: Franța ( Paris)

 
Scorpionul este secretos și nu dezvăluie prea ușor încotro se îndreaptă, preferă călătoriile în care să experimenteze lucruri noi și să descopere locuri încărcate de mister. Nu îl  deranjează să călătorească singur chiar și până la capătul lumii, se adaptează ușor oricărei situații și se întoarce cu plăcere în locurile care îl cuceresc. Își încarcă bateriile vizitând castele, temple sau făcând safari. Destinație recomandată: Egipt

 
Sagetator – Explorator înnăscut, nu poate sta prea mult într-un loc, ii place să descopere culturi și oameni, are nevoie de o călătorie care să-l îmbogățească spiritual. Este foarte activ și preferă excursiile lungi, de cele mai multe ori în locuri foarte îndepărtate de țara natală. În drumețiile lui preferă să stea cu localnicii, să descopere tradițiile acestora, specialitățile culinare ale zonei, să traiască pentru o scurtă vreme ca și cum ar fi de-al casei. În general, pleacă singur la drum, însă nu va duce lipsă de distracție deoarece este foarte sociabil, plin de energie și cu chef de aventură. Destinație recomandată: Kenya

 

Capricornul  călătorește mult, chiar dacă uneori și în interes de serviciu; este genul care combină utilul cu plăcutul. Se organizează din timp și alege destinații de top, are răbdarea necesară să vâneze cele mai bune oferte pentru a ajunge în locuri extravagante dar la prețuri mai putin piperate. Chiar dacă își permite, nu este genul care să arunce cu banii, mai ales dacă poate beneficia de oferte/reduceri/promoții. Nu se aventurează în destinații periculoase sau despre care nu știe mare lucru, preferă să viziteze orașe, stațiuni montane sau să se relaxeze în resorturi de lux. Este amuzant, știe să se distreze și să conducă grupul atunci când merge însoțit. Destinație recomandată : Mexic (Cancún)

 
Vărsător – Mereu cu gândul departe, ii place să călătorească alături de prieteni, foarte rar singur. Fiind guvernat de Uranus, planeta imprevizibilului, niciodată nu se știe de unde mai răsare o plecare sau cum se modifică locația, durata excursiei sau chiar grupul cu care plănuise să călătorească. Chiar dacă apar situații neprevazute, acestea nu stau în calea lui, nu are nevoie să se organizeze cu luni de zile înainte, își face planul pe loc. Ofertele last-minute sunt potrivite acestor nativi, aleg vacanțe în locuri exotice, unde să poată practica sporturi extreme. Destinație recomandată: Zanzibar

 
Pești – Romantici și visători, aleg să-și petreacă vacanțele în compania partenerului. Lasă planificarea excursiei în seama celorlalți și bineînțeles că preferă destinațiile în preajma apelor. Fie că merg la ocean, mare sau lângă un lac, sunt atrași de locații de vis, unde să poată fugi de realitate, să evadeze. În călătoriile lor iau parte la tot felul de activități artistice, descoperindu-și noi talente. Nu sunt adepții calculelor, planificarea bugetului nu este punctul lor forte. Aleg croazierele, plimbările cu barca, plajele cu peisaje de poveste. Destinație recomandată: Mauritius

Eu m-am regăsit perfect în comportamentul voyager al aventurosului berbec, iar destinația recomandată mă cheamă către ea de multa vreme! De asemenea, îmi place mult stilul de călătorie al Segetătorului și pot confirma, că am norocul să îl am ca partener de călătorie adesea, făcând împreună o echipa pe cinste! Clar acum, cei care au decis să adopte călătoriile ca mod de viață au ieșit din tipare, însă, sunt curioasă, voi ce zodii sunteți și cum vă place să călătoriți?

Anunțuri

Filme cu dor de duca

De vreo câteva săptămâni, zilele scăldate-n soare se împletesc cu cele zugrăvite în nuanțe de gri ploios și acompaniamente de tunete. Îmi place să mă plimb prin ploaie și să descopăr străzi pietonale, însă Elda e mult mai frumoasă însorită și zâmbitoare, așa că, după multă vreme, au fost binevenite câteva zile de stat sub păturică mea pufoasă, cu un ceai aromat, cărți în spaniolă și filme inspiraționale. După ce am ajuns, în sfârșit, la zi cu vreo două seriale pe care obișnuiam să le urmăresc, m-am gândit să fac un maraton printre filmele cu și despre călătorii, să mă găsesc și regăsesc printre personaje și aventuri.

into-the-wild

1. Into the wild– Flimul asta m-a lăsat fără cuvinte și s-a propulsat, automat în topul filmelor mele preferate. Sean Penn e genial ca și regizor, nu numai ca actor, reușind să pună în scenă povestea inspirată din fapte reale a unui tânăr care decide să renunțe la orice formă de confort, donând toate economiile sale în scopuri caritabile, ca să își testeze limitele și să își ia existența pe cont propriu. Povestea e o adevărată lecție de viață, iar câteva fraze mi s-au întipărit adânc, în minte: „Fericirea este reală doar atunci când este împărțită.”, „Măsoară-te cu tine însuți cel puțin odată.”, „Fragilitatea cristalului nu e o slăbiciune ci o finețe.”, „În viată nu este important să fi neapărat puternic ci să te simți puternic.” Te cam pune pe gânduri, așa-i?

tracks 2. Tracks/Calea deșertului– este un film australian bazat pe romanul autobiografic al lui Robyn Davidson,  filmul prezintă călătoria unei femei în neiertătorul deșert australian. Robyn, interpretată de actrița Mia Wasikowska, este însoțită în aventură de câinele său, Diggity, 4 cămile și de un fotograful excentric. Mie mi-a plăcut mult, pe tot parcursul filmului am avut impresia că citesc o carte și bineînțeles că am rezonat maxim cu spiritul aventurier al personajului principal. 🙂

 

 

the-way 3. El camino/The way– Am căutat acest film în mod special pentru că abordează subiectul unei proiect foarte important pentru mine: Camino de Santiago. Îmi doresc foarte mult să parcurg acest drum și orice informație îmi e de folos. Subiectul oferă un material de film care poate deveni o capodoperă, însă abordarea de aici, cel puțin mie, mi s-a părut destul de banală și cu povești în tipicul stil american. Ai însă ocazia, să vezi o mare parte din Spania, într-o împletire de emoțional și comic.

 

eat_pray_love_1285924742_20104. Eat, pray, love– Mi-a făcut o mare plăcere să revăd acest film, mai ales că mă identific mult cu povestea. Mă îndoiesc că nu ai văzut încă filmul ăsta; mie personal, însă, mi-a plăcut mai mult cartea, însă am vrut să revăd varianta cinema acum, după ce pașii mei au luat-o într-o mare măsură, pe urmele personajului principal. Un film-meditație despre găsirea echilibrului interior prin 3 păși simpli (mănâncă, roagă-te, iubește) în 3 locuri prielnice fiecăreia dintre etape. Chiar n-avea cum să lipsească din lista mea. :). Atât filmul cât și cartea au multe replici de reținut și înțeles, însă mie mi-a plăcut mult în mod special un dialog cu care m-am identificat de mai multe ori pe parcursul vieții.

„-I did love you, Stephen.

-I know, but I still love you…

-So, love me.

-But I miss You.

-So, miss me. Send me love and light every time you think of me…then drop it. It won´t last forever. Nothing does.”

 diarios_de_motocicleta_1294392940_20045. Diarios de motocicleta– Nu am crezut că o să mă impresioneze prea tare acest film, dar chiar mi-a plăcut. Am ales să îl vizionez așteptându-mă să fac o scurtă plimbare în Argentina, Brazilia, Chile, Peru, dar filmul a venit cu mai mult: scenariul prezintă istoria devenirii unui lider. Este un film educativ care Te învață să privești lumea din alt unghi, o invitație de lărgire a orizonturilor, de ieșire din închistarea impusă de ritmul alert al traiului zilnic robotizant. Dovada că o călătorie în adevăratul sens, poate fi oricând, o școală bună.

 

 

6.Wild– Un film bunicel, l-am primit ca recomandare. O fată cu wildo viață puțin spus dezordonată, după ani de zile de autodistrugere,  fără experiență și îndemnată doar de propria hotărâre, Cheryl începe o călătorie de 1500 de kilometri, pe jos și de una singură, de-a lungul Pacific Crest Trail, un superb traseu montan ce unește nordul Statelor Unite de graniță cu Mexicul. Un film road-trip bunicel, în special partea care descrie călătoria, însă depinde mult de momentul în care alegi să-l vezi. A avut câteva secvențe care mi-au atras atenția și m-am bucurat să o văd pe Reese Witerspoon într-un altfel de rol.

 
the beach.jpg

7. The Beach– Idea că ar putea exista o insula secretă, cu peisaje de vis și doar câțiva oameni frumoși, recunosc că m-a transpus într-o altă lume. Bineînțeles că lucrurile o iau razna și pentru câteva momente mi s-a părut ușor plictisitor, dar filmul oferă peisaje splendide și, cel puțin în prima parte, te îndeamnă să explorezi în căutarea unui astfel de loc perfect. Leonardo Di Caprio, ca de obicei, e epic. M-am identificat și cu una din replici, era de asteptat. 🙂

„And me, I still believe in paradise. But now at least I know it’s not some place you can look for, ‘cause it’s not where you go. It’s how you feel for a moment in your life when you’re a part of something, and if you find that moment… it lasts forever…”

 

Cam ăsta a fost maratonul meu printre filme cu și despre călătorii, dar zilele ploioase încă nu s-au terminat și sunt în căutare de noi aventuri. Voi ce-mi recomandați? Aștept cu drag recomandările  voastre!

 

Pasii prin pustiu duc catre lumina

În dimineața asta, norii de un albastru spre cenușiu plumbuit parcă mă cheamă să ies să urmez cărările pe care le veghează. E frig în Elda, soarele abia dacă zgârie norii și bate un vânt care miroase a iarnă. Pașii mi se întețesc, nu știu dacă de la frig sau de la graba de a mă vedea, din nou, singură cu drumurile nesfârșite în față. Căutând noi locuri de explorat la picior, zilele trecute am dat peste o catedrală extrem de frumoasă la 10 km de locul unde stau, așa că iată-mă, din nou, numărându-mi pașii pe asfalt. Îmi place muzica din căști, e un country/folk lent, care-mi vorbește de drumuri, singurătate, despre natură și nenumărate locuri pe care le poți numi acasă.

Ca de obicei, îmi atrage atenția frumusețea căsuțelor mai mici, pline de culoare și curți spațioase și livezi de măslini. Dintr-o dată, gps-ul mă scoate de pe drumul asfaltat și cum nu sunt deloc stăpână pe mine la capitolul orientare, prefer să îl ascult, mai ales că ultima dată când m-am crezut isteață m-am trezit în mijlocul autostrăzii și a trebuit să fac cale-întoarsă, ca să nu mă sinucid de-a dreptul :)).

De data asta însă, m-am trezit în mijlocul pustietății, drumul e doar o cărare pierdută printre dealuri și stânci, și cât vezi cu ochii, nu-i țipenie de om. Vântul nu e prea prietenos, îmi usucă fața și mâinile până la usturime. Gândul de a mă întoarce îmi revine cu o frecvență din ce în ce mai rapidă, dar încerc să rămân calmă și merg înainte. Odată cu pașii pe cărarea prăfuită, merg pe firul propriilor gânduri, încercând să identific de unde provine frica. Vântul puternic îmi aruncă țărâna în ochi, făcându-mă să îmi ridic privirea în căutarea unei bucăți de senin, ca alinare. Îmi amintesc momentele de nesiguranță avute de atâtea ori în spațiile abundante de oameni. Atâta timp cât am simțit disconfortul nesiguranței înconjurată de oameni, de ce să le simt lipsa aici? Solitudinea te învață să fi stăpân pe tine și pe propria ta minte. Și cum mai știu că mintea-mi poate fi și prieten și dușman, încerc să o canalizez spre echilibru, căci aici, unde sunt eu cu mine și natura sălbatică, gândurile cântăresc greu și crează trasee infinite. Frica e cea mai grea povară pe care o cărăm după noi în neștire, adesea. Ținem într-un fundal al subconștientului o platformă de frici de toate mărimile, care se întruchipează în diverse apariții făcându-ne să ne îndepărtăm de echilibrul autentic, care e ACUM. 

  Trecând pe lângă stâncile din stânga mea, mă trezesc că mă gândesc brusc că s-ar putea rostogoli de sus bolovani care m-ar putea răni. Simt cum mi se strânge stomacul undeva în capul pieptului și strigătu-mi de spaimă cutremură întreaga vale la auzul unui zgomotul din tufiș. E doar un iepure, speriat la rândul lui de apariția mea surprinzătoare și țipătul de spaimă îmi e înlocuit cu un râset puternic, gândindu-mă că nu știu care e mai panicat dintre noi, eu sau bietul iepuraș căruia îi invadasem spațiul..  Mă-ntorc către stânci, să-mi caut frica, iar adrenalina dezleagă o altă dihanie: furia. Căci simt cum în mine crește necontrolabil o putere imensă și simt că vreau să-mi apuc frica de guler și sa o trântesc de pământ. Nu se aude decât vântul care suflă cu ecou printre stânci și țipetele păsărilor sălbatice străbătând cerul.  Realizez cu claritate că nu îmi este frică de stânci, de bolovani, de singurătate și nici de mijlocul sălbăticiei. Sunt doar întruchipări ale unor frici mai vechi, ale unor șabloane prăfuite. Nu pot decât să fiu propriul meu observator și să îmi întreb cu grijă și compasiune frica: Cine ești? De unde vii? Ce-ai venit să-mi spui? Am mai mers amândouă o bucată bună de drum și eu cu frica mea pot spune chiar că ne-am împrietenit. Am avut o fărâmă de vreme să stăm de vorbă și ne-am despărțit cu bucurie și liniște deplină. Am înțeles că atâta timp cât o resping, frica va deveni mai amplă și îmi va crea scenariile potrivite să se poată desfășura în voie. Aleg să o observ, să o întreb două, trei cuvinte, fără să o forțez a-mi răspunde, căci doar asa colaborează. Inspir. Expir.

 

După 10 kilometri de umblat pe această cărare ce părea că duce spre nicăieri, apare o stradă asfaltată și deasupra,  veghează cu impetuozitate Sanctuarul „Santa Maria Magdalena”. E de urcat un deal anevoios, printre pietre și mărăcini, dar sunetul angelic de orgă străpunge vântul până la urmele pașilor mei, cărora oboseala a început să le fie tovarăș. 16117969_1308554789211681_1482550512_nBeatitudinea catedralei îmi alină usturimea mâinilor care au început să-și crape suprafața ostenită de vânt. Printre nori cenușii răzbate o rază caldă și simt cum zâmbetul îmi inundă fața. In interior, e un amestec de liniște cu note muzicale și gânduri ale unor suflete în căutare de speranță. Culorile vitraliilor sunt vesele și simplitatea încăperii îmi dă o senzație de confort aparte.

Aflu că sanctuarul a fost construit dintr-un proiect întocmit de inginerul noveldez José Sala Sala, inspirat din modernismul catalan deoarece, foarte tânăr, el a fost trimis de părintii săi să-și continue studiile în Catalonia. Imobilul are o oarecare asemănare cu „Sagrada Familia”lui Antonio Gaudi. Pe fațada principală sunt două turnuri laterale de 25 metri înălțime. Motivele decorative au inspirație în stilurile medievale, baroce. Aceste influențe au condus arhitectul să combine pietricele  râului Vinalopó cu gresie policromă și cărămizi roșii în care se reflectă razele calde ale soarelui.

Priveliștea de sus e superbă, se vede toată Novelda. Stau pe o bancă, sub un palmier, las acordurile de orgă să-mi intre prin toți porii și o pisică îmi ține companie. E-așa de frumos.

Sarbatori de iarna in Spania

Mă simt recunoscătoare și norocoasă că pot să aflu cum sărbătoresc alte popoare Sărbătorile de Iarnă. E prima dată când le petrec în altă țară și, deși nu am simțit parcă „spiritul Crăciunului” la început, fiind înconjurata de soare primăvăratec și de palmieri, mi-am dat seama că e doar…diferit de acasă. Că totul e, de fapt, o stare de spirit. Acest Crăciun, mi-a confirmat încă o dată, că fericirea-i simplă și nu cere demonstrații. Și că viața-i o sărbătoare, în sine. Că-i despre liniște, iubire și recunoștință. Dar hai să vedem împreună cum arată sărbătorile în Spania, doar știm cu toții cum că e „Țara Fiestelor”

Spaniolii nu au auzit de Moș Nicolae. Recunosc că și eu am avut ceva dubii cu privire la proveniența acestei sărbători. Prima dată specială pentru sfârșitul de an este 22 decembrie, ziua extragerilor pentru Loteria de Navidad, la care participă practic toți spaniolii, și care este o ocazie în plus pentru o sărbătoare în plină strada, cu atât mai mult că premiile în bani depășesc orice imaginație. 🙂

De Crăciun, în afară de „Feliz Navidad” peste tot, nu se simte nebunia sărbătorilor din România. Am fost surprinsă să constat că lipsește disperarea prezentă în mall-uri și în super market-uri și că goana după cadouri e aproape inexistentă. „Papa Noel” e cam zgârcit aici, sau copii nu-s cuminți, mă amuzam eu în gând, însă mie-mi pare bine, căci mă pot bucura de liniște. Împodobirea bradului e opțională, însă din nicio casă spaniolă nu lipsește sceneta nașterii, denumită aici „Belen de Navidad” (Bethleem). Aceste mici scene ale nativităţii își fac apariția, în preajma Crăciunului, și în marile piețele publice, precum și în biserici. Se pune accent pe tradiție, pe liniște, întreaga familie reunindu-se  în jurul mesei de pe care nu lipsesc felurile tradiționale, precum cele din carne de oaie sau doradă , nelipsitul jamon, dar și dulciurile specifice acestei perioade, ca de exemplu „turron„( un fel de halva din miere, zahăr, albuș și migdale), „polvorones‘” (prăjiturele nisipoase din făină, unt, zahăr, drojdie şi migdale măcinate) și marțipan. Există zeci de feluri de turron, cel mai apreciat fiind cel de Jijona, iar spre bucuria mea, am găsit o variantă vegană, un baton din prea-iubitul meu cocos. Chiar regret că nu am apucat să îmi iau câteva cutii să le pun în congelator, se pare că va trebui să aștept pană la anul perioada Crăciunului în Spania 🙂 .

Año Nuevo” e sărbătorit un pic mai… liniștit aici. Cel puțin până la 12 noaptea 🙂 . Se face o cină în familie sau prieteni, cu bucate tradiționale, iar odată cu ultimele 12 bătăi descrescătoare precedente intrării în noul an, e musai să mănânci, pe rând, la fiecare bătaie a ceasului, câte o boabă de strugure, punându-ți o dorință în gând. Tradiția cu 12 boabe de struguri vine din 1897 din Zona Alicante, unde viticultorii au început această tradiție cu speranța că anul care urmează va fi unul extrem de productiv, iar cei care nu mănâncă la miezul nopții 12 boabe de struguri nu vor avea noroc în noul an. Eu, neavând antrenament, nu am reușit să mănânc decât 10 și asta cât pe ce să mă înec, dar cum eu am crezul că norocul e un fel de ghinion și invers, nu e o tragedie :).

După 12, oamenii ies în oraș, sărbătorind noul an în baruri, cluburi de noapte sau la petreceri între prieteni până când se face dimineață.

Sărbătorile de iarnă spaniole se încheie cu „Dia de los Reyes Magos„, ziua celor trei regi. Dacă de Crăciun sau de Revelion nu am simțit mare agitație în comunitatea valenciană, ei bine, aseară Elda a fost îmbrăcată în magie și culoare, o adevărată desfășurare de forțe, un carnaval în adevăratul sens al cuvântului a împânzit orășelul, spre încântarea copiilor, dar  și a oamenilor mari. M-a impresionat că aici, toată lumea se implică. Se machiază, se costumează și fac repetiții înainte, pentru mici defilări sincronizate. Mulți dintre locuitorii din Elda și împrejurimi, urcă pe un deal denumit El Bolon, urmând ca la lăsarea întunericului, să coboare cu făclii sau torțe de lumină, creând iluzia copiilor că pe acolo coboară Regii Magi, să le aducă daruri.

De jos, peisajul e mirific, se vede ca o linie șerpuită de luminițe și pentru câteva secunde, chiar simți că acolo se întâmplă ceva magic. Lipsa unui apărat profesional nu mi-a permis să vă pot oferi fotografii care să vă transmită frumusețea acestui moment, pentru că dealul e îndepărtat și e întuneric. Vă las însă, imaginația să vă poarte în spiritul acestei sărbători feerice.

Oamenii au ieșit cu zecile de mii în stradă, formând coloane de-a dreapta și de-a stânga, pentru a savura minunata paradă. Eu din păcate, fiind nouă în comunitate, nu am știut exact unde să mă așez să aștept defilarea, așa că nu am prins un loc în față că să pot face poze reușite, dar atmosfera de carnaval m-a impresionat, mai ales că nu mă așteptăm să se întâmple o așa mobilizare de forțe într-un orășel micuț, precum Elda. De la bătrâni până la copilași de-o șchioapă, cetățenii frumosului orășel s-au costumat în straie de sărbătoare și și-au creat coregrafii, spre încântarea spectatorilor.

Fanfară, bătăi de tobe, colinde tradiționale, toate răsună să prevestească sosirea celor 3 magi Melchor, Gaspar și Baltasar, îmbrăcați splendid, coboară călare pe cămile, și dau mâna cu micuții entuziasmați că vor primi cadouri de la ei. Baltasar e un rege de culoare și chiar e cel mai simpatizat, spre încântarea mea.

Îmi place că se promovează, astfel, uniunea dintre rase. Așa cum cei 3 Magi de la Răsărit i-au adus micuțului Iisus daruri sfinte, aur, smirnă și tămâie, tradiția spune că peste noapte, copii care au fost cuminți și le-au scris scrisori magilor, vor primi darurile mult așteptate. (deci de-asta îmi părea mie „Papa Noel”zgârcit :))), nu era el protagonistul sărbătorilor). Elda e cu adevărat magică în seara asta, din trăsuri luminate și frumos împodobite, îngerași aruncă cu sute de caramele spre deliciul puștilor, care țipă de bucurie când reușesc să prindă una din zbor.

Eu, în sufletul meu, m-am întristat puțin la gândul că aici 2500 de kilograme de caramele sunt aruncate în stradă, în timp ce în Africa poate sunt copii care tânjesc după o bucată de pâine, însă nu încetez să sper la visul meu utopic în care există echilibru pe această planetă. Până atunci, mă bucur de bucuria micuților de aici, conștientă fiind că sunt alte dezechilibre mult mai importante din cauza cărora există astfel de situații…

Parada din Elda, denumită aici „cabalgata” m-a impresionat cu adevărat. Multe costume, zâmbete, chiote de bucurie, muzică, culoare, căldură, iubire. Frumoasă sărbătoare. Fără îmbulzeală, fără agitație, inutilă, s-a pus accent pe bucurie și spectacol. Din păcate, pozele nu au calitatea cu care v-am obișnuit până acum, dar sper să vă transmită măcar putin din magia acestei sărbători care aseară împânzise străzile Spaniei…Astăzi, 6 Ianuarie, după ce copii își vor fi primit bucuroși darurile de la Regii Magi, pe masa tradițională acestei sărbători se servește un desert tipic, „ Roscon de Reyes” care este cel mai bine descris ca fiind un colac mare, rotund, de multe ori umplut cu cremă sau frișcă acoperit cu fructe confiate. Dar asta nu e tot;  Roscon de Reyes ascunde o boabă de fasole uscată , precum și o mică figurină rege. Dacă ești  suficient de norocos pentru a găsi regele în porția  ta, atunci ești încoronat rege sau regina pentru a doua zi, dar dacă dai peste fasole, se consideră că va trebui să plătești întregul desert! 

Pachetel vegan de calatorie

Călătoriile sunt pentru mine un stil de viață. Mai tot timpul sunt pe drumuri, așa că la mine nu se poate aplica vorba aia cu „mănânc ce-o fi”, mai ales că produsele animale nu fac parte din alimentația mea. Îmi place să gust bucatele locale, dar tot timpul am ceva pregătit de acasă, ca să evit umblatul îndelung după mâncare, căci nu asta e esența unei călătorii.

  1. Nuci de toate felurile și batoane de cereale. Sunt ca o veveriță care mănâncă putin și des, așa că în rucsacul meu o să găsești întotdeauna alune, nuci, migdale, combinate cu fructe deshidratate. Nu îmi lipsesc nici batoanele de curmale, de semințe, diverse cereale, iar cele de susan vă spun sincer că sunt mega energizante.
  2. Humus. E genial alături de o caserolă plină cu legume proaspăt tăiate:  bețișoare de morcov, ardei, castraveți, apio.img_2645-editado
  3. Orez cu legume, preparat de acasă, în caserole. Varianta pentru picnic în natură.
  4. Burgeri vegani din năut, fasole roșie sau soia. In lanțurile de fast food care au în meniu variante de burgeri vegani, preturile sunt supraevaluate. De fapt, se profită cam peste tot de sigla „vegan” pe un produs și nu vreau să cumpăr produse la suprapreț, când le pot face în varianta home made, de mânuțele mele, deplin conștientă de ce mănânc.img_8693
  5. Fructe. Doar pentru varianta în care plec „in the midlle of nowhere”. Dacă nu, cel putin în Spania, țara prin care bântui în aceasta perioadă, găsesc oriunde „fruterii” dotate cu legume mereu proaspete. Fructele sunt întotdeauna o varianta bună pentru drumeție, pentru ca conțin carbohidrați cu absorbție rapidă. Mai exact, digerându-se cel mai rapid, fructoza naturala din fructe iți va da energia necesara sa iți continui drumul, fără să simți nevoia altor stimulente precum cafea, energizante, batoane gen snikers, pentru că acest tip de „artificii” iți vor da o bombă de energie pe termen scurt, urmând ca apoi să te simți slăbit și mai obosit decât înainte de consum.

    6.Sandvișuri. In perioadele când sunt acasă, evit cât pot de mult consumul de gluten. In călătorii însa, reprezintă o bună variantă „take-away”. Cu fasole bătută, soia, tofu, avocado, vinete, sandvișurile sunt varianta perfectă a unei mese sănătoase, fără a fi nevoie nici măcar să te întrerupi din explorat.

    Eu zic că putem să trăim simplu și frumos. Chiar și când suntem tot timpul pe drumuri. 🙂 Hai să ne bucurăm de câte lucruri minunate ne-a lăsat la îndemână natura și să nu ne mai găsim scuze să ne hrănim frumos și sănătos, fără a mai răni pe nimeni pentru propriul confort! E simplu și ușor, e minunat!

Primii 21600 de pasi din 2017

16 kilometri, mai exact.

De când sunt în Spania, am descoperit că am o pasiune pentru cetăți, iar aici, oriunde te poartă pașii, găsești un castel frumos de vizitat. Sax este un orășel micuț, situat la câțiva kilometri de Elda, orășelul unde mi-am stabilit reședința pentru o perioadă.. Castelul care mi-a atras atenția este situat pe o stâncă imensă, protejând întregul orășel cu măreția sa. Am decis să parcurg distanța pe jos, pentru că mă antrenez pentru Camino de Santiago și vreau să pot să merg pe jos 30 de kilometri pe zi. Dacă 1 și 2 ianuarie m-au prins lenevind, era clar că pe 3 trebuia să îmi reiau aventura.
Așa că…puțin somnoroasă, imediat ce mă trezesc, îmi arunc în rucsac o carte, pelerina de ploaie, câteva fructe și pornesc voioasă la drum. 10.03, e cam friguț, telefonul indică 6 grade, însă bate un vânt tăios. Prima oprire e la cafeneaua preferată din orășel, unde mă întâlnesc cu noua mea prietenă, Alexa, căci deja ne-am creat un obicei să ne întâlnim „por desayuno” și să povestim. Azi chiar ne-am făcut planuri pentru excursia noastră la Londra, care sper să se întâmple cât mai curând 🙂 .
Cafeaua cu aromă de scorțișoară și „tostada” mea preferata cu tomate îmi dau energie, așa că, în jur de 11, pornesc la pas către cetate, cu muzica mea preferată în căști.

Mersul pe jos e extraordinar! Câte lucruri ai timp să observi… Chiar și propriile gânduri. Le vezi cum vin, le observi, le lași să plece. Ce sentiment de eliberare! Atmosfera s-a încălzit, soarele mi-e tovarăș de drum, iar cerul albastru mă umple de pace cu al sau senin. Îmi plac mult căsuțele micuțe din „pueblo” (sat micuț, cu doar câteva case, tipic spaniol). Au grădini mari sau chiar livezi de portocali sau măslini. Recunosc că mă cheamă tare să îmi cumpăr o astfel de căsuță, mică, cu propria livadă de măslini și loc să îmi cultiv singurică ceva legume, dar momentan, mă opresc doar să le fac câteva poze, căci doar mi-am câștigat renumele de „Ema, La Exploradora” și trebuie să mi-l mențin. 🙂

Drumul se întinde luuung în fața mea, sunt porțiuni lungi de drum fără nicio urmă de civilizație, doar livezi, câmpuri, și dealuri stâncoase la orizont. Bicicliștii trec și mă salută entuziaști, iar eu mă bucur că nu sunt singură pe drum.

Merg preț de peste două ore, dar cetatea semeață, apare în depărtare, semn că în curând trebuie să apară și pancarta care să mă anunțe că am ajuns în Sax.

Orășelul cu o populație de nouă mii și ceva de locuitori, te întâmpina cu străzile lui bătrâne, în stil maur, cu case colorate și trotuare pietruite.

E foarte liniște și oameni puțini. Sau, cum e trecut de 14, ora de siesta, liniștea lasă păsările să își țină concertul de amiază, și constat că atmosfera de aici e o frumoasă primăvară, deși suntem în a treia zi din an.

Castelul își face apariția la capatul străduțelor din centrul vechi cu câteva zeci de trepte de escaladat. O mare parte din castel datează din secolul X, cu toate că Turnul Levante a fost adăugat abia în secolul XII. Nu-mi pasă că deja mersesem 8 kilometri și acum trebuie să parcurg câteva etaje ca o floricică, însă mă încurajez și mă bucur totodată că e momentul în care îmi înfrâng o altă frică, scări de metal prin care se vede dedesubt, accentuându-mi teama de înălțimi.

Prima provocare pe 2017, îmi spun, pășind pe prima treaptă, hotărâtă. Căsuțele din Sax îmi oferă un peisaj minunat cu fiecare treaptă urcată, iar castelul cocoțat pe stâncă se impune prin măreția lui.  Din păcate, nu se poate vizita interiorul, dar profit că sunt singură în peisaj și mă așez fix la ușa castelului, să mă bucur de priveliște și de prânz. Trebuia să existe și un moment de umor, tipic mie, bineînțeles că am uitat furculița, așa că sunt nevoită să mănânc bucățelele de ananas pregătite de acasă cu cuțitul unui briceag rătăcit în rucsac. Dar prin câte situații limită am trecut, asta e chiar amuzantă :).

15879214_1296772547056572_822138892_nMă întind pe treptele castelului, căci cerul e senin și norii mi-s dragi tare, cu formele lor jucăușe. Să nu se facă târziu și să se aștearnă întunericul, zic, și pornesc la drumul de întoarcere. Soarele își revarsă razele amiezii și îmi scaldă drumul într-o peliculă de căldură plăcută. Am un moment când oboseala și lipsa de antrenament își spune cuvântul, pe la kilometrul 14, picioarele mi se îngreunează și chiar îmi vine în minte preț de câteva secunde că aș putea face autostopul. Mă așez însă, lângă o bornă kilometrică, îmi încarc bateriile și plec mai departe. Pot.

Acum sunt în confortul sufrageriei mele din Elda. Am aprins o lumânare, un ceai aromat îmi încălzește corpul și simt cum deja se instalează febra musculară. Mi-e clar că trebuie să mă antrenez să pot străbate distanțe mai lungi pe jos, dar pentru început, cei 16 kilometri parcurși astăzi sunt o realizare. E bine, e plăcut. Termin rândurile-astea și o să-mi pregătesc o supă cremă pentru cină, după care o să-mi răsfăț picioarele cu o baie fierbinte în apa sărată, în semn de recunoștință.

15910137_1297424803658013_770075206_n-copia

 

Urmeaza-ti inima. Incalca regulile. Inlatura frica. Iubeste.

E sâmbătă dimineață. O nouă zi de aventuri 🙂 .

În timp ce mă îmbrac îmi amintesc că întreaga noapte am visat numai pești și apă. M-au impresionat atât de tare sutele de animale marine încât în vis, am fost una cu ele, în adâncul oceanului. Ah, ce bine că e cald! Încă nu îmi vine să cred că mă pot bucura de 17 grade în decembrie! Recunosc, nu am fost fan iarnă niciodată. 🙂

E soare blând. Trecem de frumoasele livezi de portocali și ne oprim la intrarea în Lliria, să luăm micul dejun la o răscruce de drumuri. Doamne, ce nume frumos pentru o localitate! Sună atât de melodios! Închid ochii și mă simț binecuvântată. Îmi plac tare diminețile în localurile astea micuțe din Spania, cu bătrânei matinali care citesc ziarul, cu produse proaspete, locale și miros de suc de portocale abia stors. Mângâierea Soarelui, livezile nesfârșite de portocali, gustul simplu și curat  al ¨tostadei¨ cu ulei de măsline local și roșii proaspete, în această localitate cu sunet de cântec au creat împreună o dimineață magică.

Astăzi ne-am propus să mergem pe urmele pașilor istoriei, din nou. Am aflat că la mică distanță de Valencia, lângă o localitate pitorească, frumoasă și primitoare, Calles, se află un apeduct roman în interiorul munților, numit Peña Cortada.  A fost îndeajuns să devină un obiectiv interesant, așa că, iată-ne în mașină căutând cu privirea indicatoare către traseu! Continuăm  până în momentul în care drumul se oprește, iar un panou de informații ne indică începutul itinerarului. De aici, la picior printre stânci. 🙂 Chiar mi-era dor de un traseu montan!

Vremea este perfectă în continuare, iar cerul de o frumusețe încântătoare. E de urcat, ce bine că sunt încălțată corespunzător 🙂 . Intrăm din ce în ce mai adânc în vibrația muntelui, iar ruinele care ne apar în cale  mă mai fac să îmi pun întrebări despre inteligența romanilor din acele vremuri îndepărtate. In depărtare, un grup de căprițe de munte se joacă pe stâncile abrupte. 🙂

Podul este format din trei arcade imense, sprijinindu-se pe doi piloni de 27 de metri înălțime , construit din blocuri pătrate, din rocă tăiată, conform tehnicii romane denumite ¨opus quadratum¨.

img_2023img_1927-editadoDrumul se convertește într-un defileu îngust, iar în curând ne apare în cale un tunel perfect săpat în stâncă. E întuneric, n-avem lanternă frontală, dar mi-e clar ca-s înzestrată cu curaj nativ, asa că ne aventurăm în întuneric, pe urmele unde cândva, romanii au creat un adevarat sistem de canalizare, una dintre cele mai impresionante realizări antice din domeniul ingineriei.

Devine amuzant dar și mai incitant, momentul în care constatăm că ploaia de zilele trecute lăsase în urma ei bălți destul de mari , iar pericolul să ne udam la picioare părea inevitabil. Noi, să renunțăm la traseu? Nici vorbă!  Ecoul râsetelor mele colorate în încercarea de a escalada pereții tunelului sau de a țopăi printre bolovani cred că se auzea până în Calles. 🙂

Am tot mers așa prin tunelul de aproximativ 300 de metri lungime, cu o înălțime care varia intre 1,5 și 1,9 metri…escaladă prin băltoace…atenția să nu ne lovim la cap, râsete și chiuituri dar și nelipsita replică, ¨stai sa-ți fac o poză și aici¨ , au transformat din nou, călătoria într-o aventură palpitantă presărată cu multe momente comice și spirit de echipă. La capătul tunelului, peisajul magnific și cerul senin, împreună cu liniștea mulților, ne așteptau să ne bucuram din nou de minunata natură, care ne-a lăsat peste tot daruri, menite  oricând să transforme o zi banală într-una magică. Moment perfect pentru pauză. Hidratare. Ascultam natura. Recunoștință.

Drumul de întoarcere de la Peña Cortada a fost ușor și plin de liniște, ne-am întâlnit chiar și cu un grup de bicicliști prietenoși, semn că traseul se poate face chiar și cu bicicleta, dacă ești amator de senzații tari.

La ieșirea din Calles, am zărit în depărtare o cascada superbă, și cum nu puteam rata o astfel de priveliște, facem dreapta prin sătuc să căutam drumul care duce la o asa minunăție. Mergem intuitiv, nu sunt indicatoare, dar splendoarea e din ce în ce mai aproape. Imediat cum parcam mașina, nu ma pot abține sa fac o poza lângă peretele de cactuși de o frumusețe inedita. Unul în formă de inimă, simpatic, se strecoară din mulțime să-mi arate, din nou, ca dragostea e peste tot în jurul nostru.

Cercetăm zona. Oare cum ajungem mai aproape de cascadă…? Râul care apăruse în fața noastră nu părea sa aibă niciun pod! Inspectăm de-a latul căutând o soluție. Nimic. Apa râului e rece ca gheata, doar suntem în decembrie… Chiar dacă sunt 17 grade aici, apa nu-i asa de blândă, mai ales ca zilele trecute a plouat destul de mult… Încercările lui Van de a crea un pod din pietre mă amuză teribil. 🙂 🙂 🙂 . Unica soluție e descălțarea. Ai curaj? Bineînțeles! eu vreau să simt cascada îndeaproape! N-am mai trecut gârla de când eram copilă, iar de făcut asta iarna…nici vorbă!

Apa e sloi, dar la un moment dat nu mai simt. Încerc să blochez cu mintea senzația de frig și rămâne doar o durere, surdă, în osul piciorului. Cel mai tare deranjează, însă, pietrele de pe fundul râului, care, tăioase și reci, îmi intră cu răutate în carnea din tălpi, ca niște bucăți ascuțite de gheată. Înaintăm cu greu, dar  arunc o privire la măreția cascadei și mă trezesc pe malul celalalt. Van se dezbracă de pulover să ne putem usca picioarele și râdem amândoi glorioși că am făcut-o și pe-asta. Yuhuuuuuu, fuga spre cascadă acum! dar…nu putem intra….cascada e împrejmuită de un gard imens de plasă și un mare semn ¨prohibida la entrada¨, care anunța cu severitate ca eforturile de a ajunge până aici au fost în zadar. Ne înțelegem însă din priviri, și fără ezitări inutile mă strecor pe sub gard, simțind cum îmi creste brusc nivelul de adrenalină.

Îmi apar în cale niște pietre imense, ude și alunecoase pe care le escaladez cu o viteză inexplicabilă.  Dorința de a simți freamătul cascadei și sentimentul că mă aflu într-un loc interzis, îmi dau o putere de care nu mă știam capabilă. Curenții șuvoiului impresionant de apă căzătoare se impun maiestuos, arătând, încă o dată, cât de puternică este, de fapt natura. Nu pot descrie în cuvinte sentimentul de eliberare pe care l-am avut acolo, lângă valurile ce păreau a cădea de undeva din cer! Apa sare cu putere împrejur,  aerul e extrem de umed iar curenții mă fac să îmi păstrez cu greu echilibrul pe lespezile umede… Nu mă pot abține să nu îmi strig fericirea și să îmi ridic capul către cer…! Sunt profund îndrăgostită de această frumoasă, nebună, captivantă, aventuroasă și colorată viață!