Filme cu dor de duca

De vreo câteva săptămâni, zilele scăldate-n soare se împletesc cu cele zugrăvite în nuanțe de gri ploios și acompaniamente de tunete. Îmi place să mă plimb prin ploaie și să descopăr străzi pietonale, însă Elda e mult mai frumoasă însorită și zâmbitoare, așa că, după multă vreme, au fost binevenite câteva zile de stat sub păturică mea pufoasă, cu un ceai aromat, cărți în spaniolă și filme inspiraționale. După ce am ajuns, în sfârșit, la zi cu vreo două seriale pe care obișnuiam să le urmăresc, m-am gândit să fac un maraton printre filmele cu și despre călătorii, să mă găsesc și regăsesc printre personaje și aventuri.

into-the-wild

1. Into the wild– Flimul asta m-a lăsat fără cuvinte și s-a propulsat, automat în topul filmelor mele preferate. Sean Penn e genial ca și regizor, nu numai ca actor, reușind să pună în scenă povestea inspirată din fapte reale a unui tânăr care decide să renunțe la orice formă de confort, donând toate economiile sale în scopuri caritabile, ca să își testeze limitele și să își ia existența pe cont propriu. Povestea e o adevărată lecție de viață, iar câteva fraze mi s-au întipărit adânc, în minte: „Fericirea este reală doar atunci când este împărțită.”, „Măsoară-te cu tine însuți cel puțin odată.”, „Fragilitatea cristalului nu e o slăbiciune ci o finețe.”, „În viată nu este important să fi neapărat puternic ci să te simți puternic.” Te cam pune pe gânduri, așa-i?

tracks 2. Tracks/Calea deșertului– este un film australian bazat pe romanul autobiografic al lui Robyn Davidson,  filmul prezintă călătoria unei femei în neiertătorul deșert australian. Robyn, interpretată de actrița Mia Wasikowska, este însoțită în aventură de câinele său, Diggity, 4 cămile și de un fotograful excentric. Mie mi-a plăcut mult, pe tot parcursul filmului am avut impresia că citesc o carte și bineînțeles că am rezonat maxim cu spiritul aventurier al personajului principal. 🙂

 

 

the-way 3. El camino/The way– Am căutat acest film în mod special pentru că abordează subiectul unei proiect foarte important pentru mine: Camino de Santiago. Îmi doresc foarte mult să parcurg acest drum și orice informație îmi e de folos. Subiectul oferă un material de film care poate deveni o capodoperă, însă abordarea de aici, cel puțin mie, mi s-a părut destul de banală și cu povești în tipicul stil american. Ai însă ocazia, să vezi o mare parte din Spania, într-o împletire de emoțional și comic.

 

eat_pray_love_1285924742_20104. Eat, pray, love– Mi-a făcut o mare plăcere să revăd acest film, mai ales că mă identific mult cu povestea. Mă îndoiesc că nu ai văzut încă filmul ăsta; mie personal, însă, mi-a plăcut mai mult cartea, însă am vrut să revăd varianta cinema acum, după ce pașii mei au luat-o într-o mare măsură, pe urmele personajului principal. Un film-meditație despre găsirea echilibrului interior prin 3 păși simpli (mănâncă, roagă-te, iubește) în 3 locuri prielnice fiecăreia dintre etape. Chiar n-avea cum să lipsească din lista mea. :). Atât filmul cât și cartea au multe replici de reținut și înțeles, însă mie mi-a plăcut mult în mod special un dialog cu care m-am identificat de mai multe ori pe parcursul vieții.

„-I did love you, Stephen.

-I know, but I still love you…

-So, love me.

-But I miss You.

-So, miss me. Send me love and light every time you think of me…then drop it. It won´t last forever. Nothing does.”

 diarios_de_motocicleta_1294392940_20045. Diarios de motocicleta– Nu am crezut că o să mă impresioneze prea tare acest film, dar chiar mi-a plăcut. Am ales să îl vizionez așteptându-mă să fac o scurtă plimbare în Argentina, Brazilia, Chile, Peru, dar filmul a venit cu mai mult: scenariul prezintă istoria devenirii unui lider. Este un film educativ care Te învață să privești lumea din alt unghi, o invitație de lărgire a orizonturilor, de ieșire din închistarea impusă de ritmul alert al traiului zilnic robotizant. Dovada că o călătorie în adevăratul sens, poate fi oricând, o școală bună.

 

 

6.Wild– Un film bunicel, l-am primit ca recomandare. O fată cu wildo viață puțin spus dezordonată, după ani de zile de autodistrugere,  fără experiență și îndemnată doar de propria hotărâre, Cheryl începe o călătorie de 1500 de kilometri, pe jos și de una singură, de-a lungul Pacific Crest Trail, un superb traseu montan ce unește nordul Statelor Unite de graniță cu Mexicul. Un film road-trip bunicel, în special partea care descrie călătoria, însă depinde mult de momentul în care alegi să-l vezi. A avut câteva secvențe care mi-au atras atenția și m-am bucurat să o văd pe Reese Witerspoon într-un altfel de rol.

 
the beach.jpg

7. The Beach– Idea că ar putea exista o insula secretă, cu peisaje de vis și doar câțiva oameni frumoși, recunosc că m-a transpus într-o altă lume. Bineînțeles că lucrurile o iau razna și pentru câteva momente mi s-a părut ușor plictisitor, dar filmul oferă peisaje splendide și, cel puțin în prima parte, te îndeamnă să explorezi în căutarea unui astfel de loc perfect. Leonardo Di Caprio, ca de obicei, e epic. M-am identificat și cu una din replici, era de asteptat. 🙂

„And me, I still believe in paradise. But now at least I know it’s not some place you can look for, ‘cause it’s not where you go. It’s how you feel for a moment in your life when you’re a part of something, and if you find that moment… it lasts forever…”

 

Cam ăsta a fost maratonul meu printre filme cu și despre călătorii, dar zilele ploioase încă nu s-au terminat și sunt în căutare de noi aventuri. Voi ce-mi recomandați? Aștept cu drag recomandările  voastre!

 

Anunțuri

Pasii prin pustiu duc catre lumina

În dimineața asta, norii de un albastru spre cenușiu plumbuit parcă mă cheamă să ies să urmez cărările pe care le veghează. E frig în Elda, soarele abia dacă zgârie norii și bate un vânt care miroase a iarnă. Pașii mi se întețesc, nu știu dacă de la frig sau de la graba de a mă vedea, din nou, singură cu drumurile nesfârșite în față. Căutând noi locuri de explorat la picior, zilele trecute am dat peste o catedrală extrem de frumoasă la 10 km de locul unde stau, așa că iată-mă, din nou, numărându-mi pașii pe asfalt. Îmi place muzica din căști, e un country/folk lent, care-mi vorbește de drumuri, singurătate, despre natură și nenumărate locuri pe care le poți numi acasă.

Ca de obicei, îmi atrage atenția frumusețea căsuțelor mai mici, pline de culoare și curți spațioase și livezi de măslini. Dintr-o dată, gps-ul mă scoate de pe drumul asfaltat și cum nu sunt deloc stăpână pe mine la capitolul orientare, prefer să îl ascult, mai ales că ultima dată când m-am crezut isteață m-am trezit în mijlocul autostrăzii și a trebuit să fac cale-întoarsă, ca să nu mă sinucid de-a dreptul :)).

De data asta însă, m-am trezit în mijlocul pustietății, drumul e doar o cărare pierdută printre dealuri și stânci, și cât vezi cu ochii, nu-i țipenie de om. Vântul nu e prea prietenos, îmi usucă fața și mâinile până la usturime. Gândul de a mă întoarce îmi revine cu o frecvență din ce în ce mai rapidă, dar încerc să rămân calmă și merg înainte. Odată cu pașii pe cărarea prăfuită, merg pe firul propriilor gânduri, încercând să identific de unde provine frica. Vântul puternic îmi aruncă țărâna în ochi, făcându-mă să îmi ridic privirea în căutarea unei bucăți de senin, ca alinare. Îmi amintesc momentele de nesiguranță avute de atâtea ori în spațiile abundante de oameni. Atâta timp cât am simțit disconfortul nesiguranței înconjurată de oameni, de ce să le simt lipsa aici? Solitudinea te învață să fi stăpân pe tine și pe propria ta minte. Și cum mai știu că mintea-mi poate fi și prieten și dușman, încerc să o canalizez spre echilibru, căci aici, unde sunt eu cu mine și natura sălbatică, gândurile cântăresc greu și crează trasee infinite. Frica e cea mai grea povară pe care o cărăm după noi în neștire, adesea. Ținem într-un fundal al subconștientului o platformă de frici de toate mărimile, care se întruchipează în diverse apariții făcându-ne să ne îndepărtăm de echilibrul autentic, care e ACUM. 

  Trecând pe lângă stâncile din stânga mea, mă trezesc că mă gândesc brusc că s-ar putea rostogoli de sus bolovani care m-ar putea răni. Simt cum mi se strânge stomacul undeva în capul pieptului și strigătu-mi de spaimă cutremură întreaga vale la auzul unui zgomotul din tufiș. E doar un iepure, speriat la rândul lui de apariția mea surprinzătoare și țipătul de spaimă îmi e înlocuit cu un râset puternic, gândindu-mă că nu știu care e mai panicat dintre noi, eu sau bietul iepuraș căruia îi invadasem spațiul..  Mă-ntorc către stânci, să-mi caut frica, iar adrenalina dezleagă o altă dihanie: furia. Căci simt cum în mine crește necontrolabil o putere imensă și simt că vreau să-mi apuc frica de guler și sa o trântesc de pământ. Nu se aude decât vântul care suflă cu ecou printre stânci și țipetele păsărilor sălbatice străbătând cerul.  Realizez cu claritate că nu îmi este frică de stânci, de bolovani, de singurătate și nici de mijlocul sălbăticiei. Sunt doar întruchipări ale unor frici mai vechi, ale unor șabloane prăfuite. Nu pot decât să fiu propriul meu observator și să îmi întreb cu grijă și compasiune frica: Cine ești? De unde vii? Ce-ai venit să-mi spui? Am mai mers amândouă o bucată bună de drum și eu cu frica mea pot spune chiar că ne-am împrietenit. Am avut o fărâmă de vreme să stăm de vorbă și ne-am despărțit cu bucurie și liniște deplină. Am înțeles că atâta timp cât o resping, frica va deveni mai amplă și îmi va crea scenariile potrivite să se poată desfășura în voie. Aleg să o observ, să o întreb două, trei cuvinte, fără să o forțez a-mi răspunde, căci doar asa colaborează. Inspir. Expir.

 

După 10 kilometri de umblat pe această cărare ce părea că duce spre nicăieri, apare o stradă asfaltată și deasupra,  veghează cu impetuozitate Sanctuarul „Santa Maria Magdalena”. E de urcat un deal anevoios, printre pietre și mărăcini, dar sunetul angelic de orgă străpunge vântul până la urmele pașilor mei, cărora oboseala a început să le fie tovarăș. 16117969_1308554789211681_1482550512_nBeatitudinea catedralei îmi alină usturimea mâinilor care au început să-și crape suprafața ostenită de vânt. Printre nori cenușii răzbate o rază caldă și simt cum zâmbetul îmi inundă fața. In interior, e un amestec de liniște cu note muzicale și gânduri ale unor suflete în căutare de speranță. Culorile vitraliilor sunt vesele și simplitatea încăperii îmi dă o senzație de confort aparte.

Aflu că sanctuarul a fost construit dintr-un proiect întocmit de inginerul noveldez José Sala Sala, inspirat din modernismul catalan deoarece, foarte tânăr, el a fost trimis de părintii săi să-și continue studiile în Catalonia. Imobilul are o oarecare asemănare cu „Sagrada Familia”lui Antonio Gaudi. Pe fațada principală sunt două turnuri laterale de 25 metri înălțime. Motivele decorative au inspirație în stilurile medievale, baroce. Aceste influențe au condus arhitectul să combine pietricele  râului Vinalopó cu gresie policromă și cărămizi roșii în care se reflectă razele calde ale soarelui.

Priveliștea de sus e superbă, se vede toată Novelda. Stau pe o bancă, sub un palmier, las acordurile de orgă să-mi intre prin toți porii și o pisică îmi ține companie. E-așa de frumos.

Schimbarea incepe cu tine! TU…cum te implici?

Cu toții am vrut, cel putin o dată în viață, să schimbăm lumea, dar prea puțini am înțeles că schimbarea e în noi.

Protecția mediului nu este numai responsabilitatea organizațiilor ecologiste care se străduiesc să oprească un dezastru ecologic, ci și a noastră, a fiecărui individ în parte!

img_1302

Ok, sunt de acord cu tine că marile organizații trebuie să ia urgent măsuri pentru salvarea planetei, dar tu…știi că zilnic, chiar TU, poți face ceva pentru asta? Sunt pași simpli, pe care pur și simplu nu îi conștientizăm ca dăunători ai calității vieții. Si în plus de asta, dacă ești putin atent, vei vedea că iți aduc și ție beneficii pentru economii și sănătate! Mai jos ai doar câteva idei despre cum te poți implica, dar sunt sigură că vei găsi și tu altele, pe parcurs și de-abia aștept să mi le împărtășești!

1.Redu consumul de carne și de produse de proveniență animală!

  • Consumul de carne și de produse lactate a crescut de patru ori în ultimele patru decenii.
  • Există deja de două ori mai mulți pui de găină decât oameni pe planetă, peste l miliard de porci, l ,4 miliarde de bovine și l ,8 miliarde de oi care mănâncă mai multe alimente decât produc.
  • Producerea unui kilogram de carne de vită necesită 16 kilograme de grâu. Din această cauză, majoritatea pământurilor sunt exploatate pentru a hrăni animalele (64% din terenurile cultivabile de pe planetă servesc producției de carne).
  • În ultimii 40 de ani, 40% din totalul pădurilor tropicale din America Centrală au fost defrișate sau arse pentru a face loc pășunilor pentru animale și cultivării furajelor.
  • În Africa, se moare de foame, în timp ce o mare parte din terenurile acestui continent sunt cultivate pentru a oferi hrana necesară ca în farfuria ta să ajungă acel hamburger de care ești, aproape dependent, doar pentru că tu faci parte dintr-un sistem unde cu bani se poate cumpăra orice. Dar nu uita, doar pentru că îți permiți un lucru, nu înseamnă că este benefic pentru tine, sau pentru cei din jur. Ce nu îți dai seama, e că devii sclavul unei industrii. Sunt sigură că, cu puțină bunăvoință, se poate renunța la includerea în meniul zilnic al acestor produse. Documentează-te și vei înțelege că, atâta timp cât faci parte din acest ecosistem, ALEGEREA TA impactează!

2.Schimbă-ți obiceiurile zilnice! 

  • Scoate din priza device-urile pe care nu le utilizezi. Știu, și eu îmi lăsam telefonul la încărcat peste noapte, sau „răsfoiam” internetul cu laptopul în brate, în timp ce televizorul mergea în gol. Si mai și plecam din cameră uitând să sting lumina. Asta până să ajung voluntar într-un proiect eco și să aflu acolo cât de importantă este energia electrică! A trebuit să pedalez mai să-mi dau duhul pentru a produce energia necesară să-mi încarc 50% din bateria telefonului…de atunci…sunt un pic mai conștientă în utilizarea resurselor.
  • Oprește apa în timp ce te speli pe dinți. Săpunește întâi toate vasele, limpezindu-le la urmă. Folosește mașina de spălat doar când ai strâns suficiente haine și totuși…unele articole merg purtate mai mult decât o dată… Gândește-te că-n Africa, niște copii beau apă din băltoacă…
  • Evită apa îmbuteliată montându-ți un purificator de apă la robinet. Recunosc, asta nu am făcut-o încă, dar e pe lista mea, curând. Economisesc și bani protejând mediul. Era normal sa fie win-win, căci natura e bună cu noi.
  • Utilizează bicicleta clasică în locul celei eliptice. Aleargă în parc, nu pe bandă. Pe traseele scurte, adoptă mersul pe jos, chiar o să-ți placă ! Utilizăm haotic orice, doar pentru că avem posibilitatea, fără să ne gândim că nu suntem singuri pe planetă…
  • Evita pungile de plastic. Eu am o sacoșă din material textil pentru cumpărături. E cu minioni, e fun 🙂
  • Cumpără produse organice, pe cât posibil. Pesticidele dăunează mediului și ție. Știu sunt scumpe, dar vor deveni mai ieftine dacă cererea va fi mai mare.
  • Reciclează tot ce e posibil. Am ceva vreme de când nu mai arunc chestii. Un tricou super uzat e o bună lavetă de curățat, un recipient de înghețată e cutie pentru detergent, am îmbrăcat în material textil o cutie de carton de la un colet și mi-a devenit un draguț spațiu de depozitare…sunt multe idei, doar gândește-te putin înainte să arunci fiecare obiect la gunoi!
  • Ai prea multe haine? Donează-le, sau vinde-le la „second hand” Ai nevoie de haine? Ai să razi, dar găsești articole foarte mișto  la „second hand”, mai ales în ceea ce privește echipament de munte, de ski, haine „vintage”. Nici mașina nu trebuie sa fie musai noua, nici toate device-urile. O să fii surprins de economiile făcute.
  • Știai că recipientele de cafea „to go” nu se pot recicla? Eu am aflat asta abia în timpul voluntariatului. De atunci, mi-am luat o cană draguță, cu design pe placul meu și rog personalul din cafenea sa îmi pună cafeaua direct în ea.

3.Fii un consumator conștient, nu victima consumerismului. Nu cumpăra mai mult decât iți trebuie, haine pe care nu le porți, 6 cosmetice care fac același lucru, chestii ca sa…fie-n casă.

4.Te rog, nu mai arunca mâncarea! Mai bine de o treime din cantitatea totală de hrană din lume este aruncată în fiecare an. Asta înseamnă că 1,3 miliarde de tone de mâncare ajung în tomberoane. Gătește mai puțin, educă-ți „poftele” să vrea și a doua zi mâncarea rămasă. Iți repet, sunt copii care nu au gustat niciodată ce aruncam noi, din inconștientă, la gunoi..

5.Fă voluntariat! Implică -te! Plantează copaci! Ajută-i și pe ceilalți să conștientizeze!

volunteer

6. Iți  las mai jos un clip care pe mine, personal, „m-a zdruncinat” puțin.

Dovezi ca inca mai exista oameni frumosi

 

„Să știi că munții stau pe loc
Chiar dacă pietrele iau foc
Nisipul sub tălpi e cel mai fin
Doar după valurile ce vin
Doar noi doi, numai un noroc
Ce niciodată nu pleacă… 
Între noi, orice-ar fi, o să treacă!

Sunt cuvinte dintr-un cântec care, imediat după prima audiție, mi-a devenit imn. Îl cânt în gând, ca pe o rugăciune și mi-e scut de ploaie, de vânt, de răutățile de pe pământ.

Sensibilitatea timbrului vocal din spatele acestui cântec m-a îndemnat să caut mai mult, urmând să descopăr muzica sufletului meu. Alexandra Ușurelu este un artist special, e un artist care m-a făcut să mă simt recunoscătoare că am descoperit-o, mi-a pătruns în suflet și în casă, oriunde merg. O ascult de câte ori caut drumul spre liniște, o ascult când simt că sufletul mi-e inundat de iubire și lumină, o ascult de câte ori mă gândesc la oameni dragi, am ascultat-o în Ajun de Crăciun, alături de colinde, iar în călătoriile mele, când sunt întrebată care e cântecul preferat din țara mea, le cânt, cu drag „Suflet rămâi pur”.


Îmi place Alexandra pentru că respect artiștii care nu merg cu turma. Care nu poartă măști spre a aparține unui trend într-o industrie care vinde plastic. Îmi place Alexandra pentru autenticitate și simplitate, acea simplitate care transmite emoția muzicii care atinge suflete. Am trimis melodia „Când zâmbești” către oameni care aveau nevoie să-și amintească cât de speciali sunt. Sau către oameni cărora am simțit să le mulțumesc pentru existență. Alexandra, cu vocea ei minunată, m-a ajutat să împart, mai departe, zâmbete și lumină. „La capătul lumii”„Mai bine în doi”„Ceva se-ntampla cu noi”„Acesta-i sufletul meu”, „Prețul corect” sunt melodii care-mi vorbesc despre adevăratele valori ale vieții, despre autenticitatea oamenilor.

„Sunt omul sărac pe bogatul pământ
Pe mine mă cumpăr, pe mine mă vând
Vând tot pe nimic și nimicul îl vând
Sunt omul sărac pe bogatul pământ

Vând zâmbete calde pe lacrimi fierbinți
Vând negre păcate pe icoane cu sfinți
Vând ziua de ieri pentru ziua de mâine
Vând foame și sete pentru apă și pâine…”

15676459_1324745834255545_7713648261118119349_o
Foto credit: Gina Buliga

Ce nu știți, poate, despre Alexandra, e cât de mult își prețuiește publicul. Atât de mult încât a mers, personal să îi colinde, pe unii norocoși. Eu, din păcate, încă nu am ajuns la un concert al ei, dar este una din dorințele mele de suflet. Momentan hoinăresc prin lume, dar când voi reveni pe plaiurile natale, e unul din lucrurile pe care trebuie neapărat să le fac. Și să o cunosc, să îi strâng mâna, pentru că pentru mine, Alexandra nu e doar un artist. E încă o confirmare că nimic nu-i întâmplător, pentru că muzica ei a ajuns la mine într-o perioadă în care purtam măști spre a-mi ascunde sensibilitatea, de teama unei etichete cu numele „prea sensibilă” care mă mă făcea să îmi reprim, poate, cea mai frumoasă trăsătură a sufletului meu. Sensibilitatea din glasul Alexandrei și chipul ei de om bun m-au ajutat să înfrunt etichetele celor din jur și să mă arăt așa cum sunt azi, un om sensibil.

De curând, Alexandra a lansat o nouă melodie, „Ramai gândul cel dintâi”, o melodie creată și cântată cu sufletul, pentru oamenii „care umblă legați la ochi prin sufletul nostru, iar noi îi acceptăm și îi primim așa, deși știm că sunt „fum dintr-un foc de suflet bun”, așa cum spune Alexandra însăși.

Fiecare avem în noi, o parte a sufletului unde totul e pur, simplu și frumos. O parte albă de inimă care e în echilibru cu tot ce înseamnă natură, iubire și oameni. Cât de ascuns este acest colț de suflet diferă de la om la om, însă eu am crezul că muzica Alexandrei atinge acea parte, oricât de pierdută ar fi.  Mulțumesc că exiști, Alexandra Ușurelu!14718714_10211291539672155_1582600035054741152_n

Bucăți de suflet, puse în cuvinte.

Sarbatori de iarna in Spania

Mă simt recunoscătoare și norocoasă că pot să aflu cum sărbătoresc alte popoare Sărbătorile de Iarnă. E prima dată când le petrec în altă țară și, deși nu am simțit parcă „spiritul Crăciunului” la început, fiind înconjurata de soare primăvăratec și de palmieri, mi-am dat seama că e doar…diferit de acasă. Că totul e, de fapt, o stare de spirit. Acest Crăciun, mi-a confirmat încă o dată, că fericirea-i simplă și nu cere demonstrații. Și că viața-i o sărbătoare, în sine. Că-i despre liniște, iubire și recunoștință. Dar hai să vedem împreună cum arată sărbătorile în Spania, doar știm cu toții cum că e „Țara Fiestelor”

Spaniolii nu au auzit de Moș Nicolae. Recunosc că și eu am avut ceva dubii cu privire la proveniența acestei sărbători. Prima dată specială pentru sfârșitul de an este 22 decembrie, ziua extragerilor pentru Loteria de Navidad, la care participă practic toți spaniolii, și care este o ocazie în plus pentru o sărbătoare în plină strada, cu atât mai mult că premiile în bani depășesc orice imaginație. 🙂

De Crăciun, în afară de „Feliz Navidad” peste tot, nu se simte nebunia sărbătorilor din România. Am fost surprinsă să constat că lipsește disperarea prezentă în mall-uri și în super market-uri și că goana după cadouri e aproape inexistentă. „Papa Noel” e cam zgârcit aici, sau copii nu-s cuminți, mă amuzam eu în gând, însă mie-mi pare bine, căci mă pot bucura de liniște. Împodobirea bradului e opțională, însă din nicio casă spaniolă nu lipsește sceneta nașterii, denumită aici „Belen de Navidad” (Bethleem). Aceste mici scene ale nativităţii își fac apariția, în preajma Crăciunului, și în marile piețele publice, precum și în biserici. Se pune accent pe tradiție, pe liniște, întreaga familie reunindu-se  în jurul mesei de pe care nu lipsesc felurile tradiționale, precum cele din carne de oaie sau doradă , nelipsitul jamon, dar și dulciurile specifice acestei perioade, ca de exemplu „turron„( un fel de halva din miere, zahăr, albuș și migdale), „polvorones‘” (prăjiturele nisipoase din făină, unt, zahăr, drojdie şi migdale măcinate) și marțipan. Există zeci de feluri de turron, cel mai apreciat fiind cel de Jijona, iar spre bucuria mea, am găsit o variantă vegană, un baton din prea-iubitul meu cocos. Chiar regret că nu am apucat să îmi iau câteva cutii să le pun în congelator, se pare că va trebui să aștept pană la anul perioada Crăciunului în Spania 🙂 .

Año Nuevo” e sărbătorit un pic mai… liniștit aici. Cel puțin până la 12 noaptea 🙂 . Se face o cină în familie sau prieteni, cu bucate tradiționale, iar odată cu ultimele 12 bătăi descrescătoare precedente intrării în noul an, e musai să mănânci, pe rând, la fiecare bătaie a ceasului, câte o boabă de strugure, punându-ți o dorință în gând. Tradiția cu 12 boabe de struguri vine din 1897 din Zona Alicante, unde viticultorii au început această tradiție cu speranța că anul care urmează va fi unul extrem de productiv, iar cei care nu mănâncă la miezul nopții 12 boabe de struguri nu vor avea noroc în noul an. Eu, neavând antrenament, nu am reușit să mănânc decât 10 și asta cât pe ce să mă înec, dar cum eu am crezul că norocul e un fel de ghinion și invers, nu e o tragedie :).

După 12, oamenii ies în oraș, sărbătorind noul an în baruri, cluburi de noapte sau la petreceri între prieteni până când se face dimineață.

Sărbătorile de iarnă spaniole se încheie cu „Dia de los Reyes Magos„, ziua celor trei regi. Dacă de Crăciun sau de Revelion nu am simțit mare agitație în comunitatea valenciană, ei bine, aseară Elda a fost îmbrăcată în magie și culoare, o adevărată desfășurare de forțe, un carnaval în adevăratul sens al cuvântului a împânzit orășelul, spre încântarea copiilor, dar  și a oamenilor mari. M-a impresionat că aici, toată lumea se implică. Se machiază, se costumează și fac repetiții înainte, pentru mici defilări sincronizate. Mulți dintre locuitorii din Elda și împrejurimi, urcă pe un deal denumit El Bolon, urmând ca la lăsarea întunericului, să coboare cu făclii sau torțe de lumină, creând iluzia copiilor că pe acolo coboară Regii Magi, să le aducă daruri.

De jos, peisajul e mirific, se vede ca o linie șerpuită de luminițe și pentru câteva secunde, chiar simți că acolo se întâmplă ceva magic. Lipsa unui apărat profesional nu mi-a permis să vă pot oferi fotografii care să vă transmită frumusețea acestui moment, pentru că dealul e îndepărtat și e întuneric. Vă las însă, imaginația să vă poarte în spiritul acestei sărbători feerice.

Oamenii au ieșit cu zecile de mii în stradă, formând coloane de-a dreapta și de-a stânga, pentru a savura minunata paradă. Eu din păcate, fiind nouă în comunitate, nu am știut exact unde să mă așez să aștept defilarea, așa că nu am prins un loc în față că să pot face poze reușite, dar atmosfera de carnaval m-a impresionat, mai ales că nu mă așteptăm să se întâmple o așa mobilizare de forțe într-un orășel micuț, precum Elda. De la bătrâni până la copilași de-o șchioapă, cetățenii frumosului orășel s-au costumat în straie de sărbătoare și și-au creat coregrafii, spre încântarea spectatorilor.

Fanfară, bătăi de tobe, colinde tradiționale, toate răsună să prevestească sosirea celor 3 magi Melchor, Gaspar și Baltasar, îmbrăcați splendid, coboară călare pe cămile, și dau mâna cu micuții entuziasmați că vor primi cadouri de la ei. Baltasar e un rege de culoare și chiar e cel mai simpatizat, spre încântarea mea.

Îmi place că se promovează, astfel, uniunea dintre rase. Așa cum cei 3 Magi de la Răsărit i-au adus micuțului Iisus daruri sfinte, aur, smirnă și tămâie, tradiția spune că peste noapte, copii care au fost cuminți și le-au scris scrisori magilor, vor primi darurile mult așteptate. (deci de-asta îmi părea mie „Papa Noel”zgârcit :))), nu era el protagonistul sărbătorilor). Elda e cu adevărat magică în seara asta, din trăsuri luminate și frumos împodobite, îngerași aruncă cu sute de caramele spre deliciul puștilor, care țipă de bucurie când reușesc să prindă una din zbor.

Eu, în sufletul meu, m-am întristat puțin la gândul că aici 2500 de kilograme de caramele sunt aruncate în stradă, în timp ce în Africa poate sunt copii care tânjesc după o bucată de pâine, însă nu încetez să sper la visul meu utopic în care există echilibru pe această planetă. Până atunci, mă bucur de bucuria micuților de aici, conștientă fiind că sunt alte dezechilibre mult mai importante din cauza cărora există astfel de situații…

Parada din Elda, denumită aici „cabalgata” m-a impresionat cu adevărat. Multe costume, zâmbete, chiote de bucurie, muzică, culoare, căldură, iubire. Frumoasă sărbătoare. Fără îmbulzeală, fără agitație, inutilă, s-a pus accent pe bucurie și spectacol. Din păcate, pozele nu au calitatea cu care v-am obișnuit până acum, dar sper să vă transmită măcar putin din magia acestei sărbători care aseară împânzise străzile Spaniei…Astăzi, 6 Ianuarie, după ce copii își vor fi primit bucuroși darurile de la Regii Magi, pe masa tradițională acestei sărbători se servește un desert tipic, „ Roscon de Reyes” care este cel mai bine descris ca fiind un colac mare, rotund, de multe ori umplut cu cremă sau frișcă acoperit cu fructe confiate. Dar asta nu e tot;  Roscon de Reyes ascunde o boabă de fasole uscată , precum și o mică figurină rege. Dacă ești  suficient de norocos pentru a găsi regele în porția  ta, atunci ești încoronat rege sau regina pentru a doua zi, dar dacă dai peste fasole, se consideră că va trebui să plătești întregul desert! 

Pachetel vegan de calatorie

Călătoriile sunt pentru mine un stil de viață. Mai tot timpul sunt pe drumuri, așa că la mine nu se poate aplica vorba aia cu „mănânc ce-o fi”, mai ales că produsele animale nu fac parte din alimentația mea. Îmi place să gust bucatele locale, dar tot timpul am ceva pregătit de acasă, ca să evit umblatul îndelung după mâncare, căci nu asta e esența unei călătorii.

  1. Nuci de toate felurile și batoane de cereale. Sunt ca o veveriță care mănâncă putin și des, așa că în rucsacul meu o să găsești întotdeauna alune, nuci, migdale, combinate cu fructe deshidratate. Nu îmi lipsesc nici batoanele de curmale, de semințe, diverse cereale, iar cele de susan vă spun sincer că sunt mega energizante.
  2. Humus. E genial alături de o caserolă plină cu legume proaspăt tăiate:  bețișoare de morcov, ardei, castraveți, apio.img_2645-editado
  3. Orez cu legume, preparat de acasă, în caserole. Varianta pentru picnic în natură.
  4. Burgeri vegani din năut, fasole roșie sau soia. In lanțurile de fast food care au în meniu variante de burgeri vegani, preturile sunt supraevaluate. De fapt, se profită cam peste tot de sigla „vegan” pe un produs și nu vreau să cumpăr produse la suprapreț, când le pot face în varianta home made, de mânuțele mele, deplin conștientă de ce mănânc.img_8693
  5. Fructe. Doar pentru varianta în care plec „in the midlle of nowhere”. Dacă nu, cel putin în Spania, țara prin care bântui în aceasta perioadă, găsesc oriunde „fruterii” dotate cu legume mereu proaspete. Fructele sunt întotdeauna o varianta bună pentru drumeție, pentru ca conțin carbohidrați cu absorbție rapidă. Mai exact, digerându-se cel mai rapid, fructoza naturala din fructe iți va da energia necesara sa iți continui drumul, fără să simți nevoia altor stimulente precum cafea, energizante, batoane gen snikers, pentru că acest tip de „artificii” iți vor da o bombă de energie pe termen scurt, urmând ca apoi să te simți slăbit și mai obosit decât înainte de consum.

    6.Sandvișuri. In perioadele când sunt acasă, evit cât pot de mult consumul de gluten. In călătorii însa, reprezintă o bună variantă „take-away”. Cu fasole bătută, soia, tofu, avocado, vinete, sandvișurile sunt varianta perfectă a unei mese sănătoase, fără a fi nevoie nici măcar să te întrerupi din explorat.

    Eu zic că putem să trăim simplu și frumos. Chiar și când suntem tot timpul pe drumuri. 🙂 Hai să ne bucurăm de câte lucruri minunate ne-a lăsat la îndemână natura și să nu ne mai găsim scuze să ne hrănim frumos și sănătos, fără a mai răni pe nimeni pentru propriul confort! E simplu și ușor, e minunat!

Primii 21600 de pasi din 2017

16 kilometri, mai exact.

De când sunt în Spania, am descoperit că am o pasiune pentru cetăți, iar aici, oriunde te poartă pașii, găsești un castel frumos de vizitat. Sax este un orășel micuț, situat la câțiva kilometri de Elda, orășelul unde mi-am stabilit reședința pentru o perioadă.. Castelul care mi-a atras atenția este situat pe o stâncă imensă, protejând întregul orășel cu măreția sa. Am decis să parcurg distanța pe jos, pentru că mă antrenez pentru Camino de Santiago și vreau să pot să merg pe jos 30 de kilometri pe zi. Dacă 1 și 2 ianuarie m-au prins lenevind, era clar că pe 3 trebuia să îmi reiau aventura.
Așa că…puțin somnoroasă, imediat ce mă trezesc, îmi arunc în rucsac o carte, pelerina de ploaie, câteva fructe și pornesc voioasă la drum. 10.03, e cam friguț, telefonul indică 6 grade, însă bate un vânt tăios. Prima oprire e la cafeneaua preferată din orășel, unde mă întâlnesc cu noua mea prietenă, Alexa, căci deja ne-am creat un obicei să ne întâlnim „por desayuno” și să povestim. Azi chiar ne-am făcut planuri pentru excursia noastră la Londra, care sper să se întâmple cât mai curând 🙂 .
Cafeaua cu aromă de scorțișoară și „tostada” mea preferata cu tomate îmi dau energie, așa că, în jur de 11, pornesc la pas către cetate, cu muzica mea preferată în căști.

Mersul pe jos e extraordinar! Câte lucruri ai timp să observi… Chiar și propriile gânduri. Le vezi cum vin, le observi, le lași să plece. Ce sentiment de eliberare! Atmosfera s-a încălzit, soarele mi-e tovarăș de drum, iar cerul albastru mă umple de pace cu al sau senin. Îmi plac mult căsuțele micuțe din „pueblo” (sat micuț, cu doar câteva case, tipic spaniol). Au grădini mari sau chiar livezi de portocali sau măslini. Recunosc că mă cheamă tare să îmi cumpăr o astfel de căsuță, mică, cu propria livadă de măslini și loc să îmi cultiv singurică ceva legume, dar momentan, mă opresc doar să le fac câteva poze, căci doar mi-am câștigat renumele de „Ema, La Exploradora” și trebuie să mi-l mențin. 🙂

Drumul se întinde luuung în fața mea, sunt porțiuni lungi de drum fără nicio urmă de civilizație, doar livezi, câmpuri, și dealuri stâncoase la orizont. Bicicliștii trec și mă salută entuziaști, iar eu mă bucur că nu sunt singură pe drum.

Merg preț de peste două ore, dar cetatea semeață, apare în depărtare, semn că în curând trebuie să apară și pancarta care să mă anunțe că am ajuns în Sax.

Orășelul cu o populație de nouă mii și ceva de locuitori, te întâmpina cu străzile lui bătrâne, în stil maur, cu case colorate și trotuare pietruite.

E foarte liniște și oameni puțini. Sau, cum e trecut de 14, ora de siesta, liniștea lasă păsările să își țină concertul de amiază, și constat că atmosfera de aici e o frumoasă primăvară, deși suntem în a treia zi din an.

Castelul își face apariția la capatul străduțelor din centrul vechi cu câteva zeci de trepte de escaladat. O mare parte din castel datează din secolul X, cu toate că Turnul Levante a fost adăugat abia în secolul XII. Nu-mi pasă că deja mersesem 8 kilometri și acum trebuie să parcurg câteva etaje ca o floricică, însă mă încurajez și mă bucur totodată că e momentul în care îmi înfrâng o altă frică, scări de metal prin care se vede dedesubt, accentuându-mi teama de înălțimi.

Prima provocare pe 2017, îmi spun, pășind pe prima treaptă, hotărâtă. Căsuțele din Sax îmi oferă un peisaj minunat cu fiecare treaptă urcată, iar castelul cocoțat pe stâncă se impune prin măreția lui.  Din păcate, nu se poate vizita interiorul, dar profit că sunt singură în peisaj și mă așez fix la ușa castelului, să mă bucur de priveliște și de prânz. Trebuia să existe și un moment de umor, tipic mie, bineînțeles că am uitat furculița, așa că sunt nevoită să mănânc bucățelele de ananas pregătite de acasă cu cuțitul unui briceag rătăcit în rucsac. Dar prin câte situații limită am trecut, asta e chiar amuzantă :).

15879214_1296772547056572_822138892_nMă întind pe treptele castelului, căci cerul e senin și norii mi-s dragi tare, cu formele lor jucăușe. Să nu se facă târziu și să se aștearnă întunericul, zic, și pornesc la drumul de întoarcere. Soarele își revarsă razele amiezii și îmi scaldă drumul într-o peliculă de căldură plăcută. Am un moment când oboseala și lipsa de antrenament își spune cuvântul, pe la kilometrul 14, picioarele mi se îngreunează și chiar îmi vine în minte preț de câteva secunde că aș putea face autostopul. Mă așez însă, lângă o bornă kilometrică, îmi încarc bateriile și plec mai departe. Pot.

Acum sunt în confortul sufrageriei mele din Elda. Am aprins o lumânare, un ceai aromat îmi încălzește corpul și simt cum deja se instalează febra musculară. Mi-e clar că trebuie să mă antrenez să pot străbate distanțe mai lungi pe jos, dar pentru început, cei 16 kilometri parcurși astăzi sunt o realizare. E bine, e plăcut. Termin rândurile-astea și o să-mi pregătesc o supă cremă pentru cină, după care o să-mi răsfăț picioarele cu o baie fierbinte în apa sărată, în semn de recunoștință.

15910137_1297424803658013_770075206_n-copia