Schimbarea incepe cu tine! TU…cum te implici?

Cu toții am vrut, cel putin o dată în viață, să schimbăm lumea, dar prea puțini am înțeles că schimbarea e în noi.

Protecția mediului nu este numai responsabilitatea organizațiilor ecologiste care se străduiesc să oprească un dezastru ecologic, ci și a noastră, a fiecărui individ în parte!

img_1302

Ok, sunt de acord cu tine că marile organizații trebuie să ia urgent măsuri pentru salvarea planetei, dar tu…știi că zilnic, chiar TU, poți face ceva pentru asta? Sunt pași simpli, pe care pur și simplu nu îi conștientizăm ca dăunători ai calității vieții. Si în plus de asta, dacă ești putin atent, vei vedea că iți aduc și ție beneficii pentru economii și sănătate! Mai jos ai doar câteva idei despre cum te poți implica, dar sunt sigură că vei găsi și tu altele, pe parcurs și de-abia aștept să mi le împărtășești!

1.Redu consumul de carne și de produse de proveniență animală!

  • Consumul de carne și de produse lactate a crescut de patru ori în ultimele patru decenii.
  • Există deja de două ori mai mulți pui de găină decât oameni pe planetă, peste l miliard de porci, l ,4 miliarde de bovine și l ,8 miliarde de oi care mănâncă mai multe alimente decât produc.
  • Producerea unui kilogram de carne de vită necesită 16 kilograme de grâu. Din această cauză, majoritatea pământurilor sunt exploatate pentru a hrăni animalele (64% din terenurile cultivabile de pe planetă servesc producției de carne).
  • În ultimii 40 de ani, 40% din totalul pădurilor tropicale din America Centrală au fost defrișate sau arse pentru a face loc pășunilor pentru animale și cultivării furajelor.
  • În Africa, se moare de foame, în timp ce o mare parte din terenurile acestui continent sunt cultivate pentru a oferi hrana necesară ca în farfuria ta să ajungă acel hamburger de care ești, aproape dependent, doar pentru că tu faci parte dintr-un sistem unde cu bani se poate cumpăra orice. Dar nu uita, doar pentru că îți permiți un lucru, nu înseamnă că este benefic pentru tine, sau pentru cei din jur. Ce nu îți dai seama, e că devii sclavul unei industrii. Sunt sigură că, cu puțină bunăvoință, se poate renunța la includerea în meniul zilnic al acestor produse. Documentează-te și vei înțelege că, atâta timp cât faci parte din acest ecosistem, ALEGEREA TA impactează!

2.Schimbă-ți obiceiurile zilnice! 

  • Scoate din priza device-urile pe care nu le utilizezi. Știu, și eu îmi lăsam telefonul la încărcat peste noapte, sau „răsfoiam” internetul cu laptopul în brate, în timp ce televizorul mergea în gol. Si mai și plecam din cameră uitând să sting lumina. Asta până să ajung voluntar într-un proiect eco și să aflu acolo cât de importantă este energia electrică! A trebuit să pedalez mai să-mi dau duhul pentru a produce energia necesară să-mi încarc 50% din bateria telefonului…de atunci…sunt un pic mai conștientă în utilizarea resurselor.
  • Oprește apa în timp ce te speli pe dinți. Săpunește întâi toate vasele, limpezindu-le la urmă. Folosește mașina de spălat doar când ai strâns suficiente haine și totuși…unele articole merg purtate mai mult decât o dată… Gândește-te că-n Africa, niște copii beau apă din băltoacă…
  • Evită apa îmbuteliată montându-ți un purificator de apă la robinet. Recunosc, asta nu am făcut-o încă, dar e pe lista mea, curând. Economisesc și bani protejând mediul. Era normal sa fie win-win, căci natura e bună cu noi.
  • Utilizează bicicleta clasică în locul celei eliptice. Aleargă în parc, nu pe bandă. Pe traseele scurte, adoptă mersul pe jos, chiar o să-ți placă ! Utilizăm haotic orice, doar pentru că avem posibilitatea, fără să ne gândim că nu suntem singuri pe planetă…
  • Evita pungile de plastic. Eu am o sacoșă din material textil pentru cumpărături. E cu minioni, e fun 🙂
  • Cumpără produse organice, pe cât posibil. Pesticidele dăunează mediului și ție. Știu sunt scumpe, dar vor deveni mai ieftine dacă cererea va fi mai mare.
  • Reciclează tot ce e posibil. Am ceva vreme de când nu mai arunc chestii. Un tricou super uzat e o bună lavetă de curățat, un recipient de înghețată e cutie pentru detergent, am îmbrăcat în material textil o cutie de carton de la un colet și mi-a devenit un draguț spațiu de depozitare…sunt multe idei, doar gândește-te putin înainte să arunci fiecare obiect la gunoi!
  • Ai prea multe haine? Donează-le, sau vinde-le la „second hand” Ai nevoie de haine? Ai să razi, dar găsești articole foarte mișto  la „second hand”, mai ales în ceea ce privește echipament de munte, de ski, haine „vintage”. Nici mașina nu trebuie sa fie musai noua, nici toate device-urile. O să fii surprins de economiile făcute.
  • Știai că recipientele de cafea „to go” nu se pot recicla? Eu am aflat asta abia în timpul voluntariatului. De atunci, mi-am luat o cană draguță, cu design pe placul meu și rog personalul din cafenea sa îmi pună cafeaua direct în ea.

3.Fii un consumator conștient, nu victima consumerismului. Nu cumpăra mai mult decât iți trebuie, haine pe care nu le porți, 6 cosmetice care fac același lucru, chestii ca sa…fie-n casă.

4.Te rog, nu mai arunca mâncarea! Mai bine de o treime din cantitatea totală de hrană din lume este aruncată în fiecare an. Asta înseamnă că 1,3 miliarde de tone de mâncare ajung în tomberoane. Gătește mai puțin, educă-ți „poftele” să vrea și a doua zi mâncarea rămasă. Iți repet, sunt copii care nu au gustat niciodată ce aruncam noi, din inconștientă, la gunoi..

5.Fă voluntariat! Implică -te! Plantează copaci! Ajută-i și pe ceilalți să conștientizeze!

volunteer

6. Iți  las mai jos un clip care pe mine, personal, „m-a zdruncinat” puțin.

Reclame