Stil de viata minimalist sau „be more with less” #1

Tindem să exagerăm și să ne perpetuăm dependențele fără măcar să conștientizam aceste lucruri. Credem că dacă ne eliberăm de un viciu vizibil, cum ar fi, spre exemplu, fumatul, suntem oameni liberi, dar oare…chiar așa să fie? Aud tot timpul în jurul meu și recunosc că o parte semnificativă din viața mea am fost și eu acolo: „am nevoie de asta”, „am nevoie de cealaltă”, „trebuie să fac asta”, „aș fi mai fericit dacă aș avea cutare lucru”, ducându-ne iluzia nevoilor până la extrem, uneori: „nu pot trăi fără x lucru”, sau mai rău, „nu pot trăi fără o persoană anume”, aruncându-ne în colțul alunecos al deprimării, dependenței, toxicității.  Trăim haotic într-o societate care ne distrage mintea prin simfonia simțurilor generată de un coktail de tentații care de care mai colorate. Cu cât avem mai multe nevoi, cu atât suntem mai ușor de manipulat, îndepărtându-ne de momentul prezent, dorindu-ne în continuu ceva. Sau…altceva. Ne vindem libertatea pentru fericiri superficiale. Iar în final…ne înconjurăm de tot felul de atașamente inutile.

A trăi minimalist înseamnă a trăi simplu, limitându-te la lucrurile esențiale, înconjurându-te, în aceeași măsură, cu experiențe menite să iți hrănească sufletul cu adevărat. Există o foame continuă de a poseda obiecte mai mici, obiecte mai mari, funcții, titulaturi, animale de companie și în cazuri extreme…persoane. Ar putea suna dur, dar vorbind realmente, este foarte trist.

Trai minimalist în 2017???

Anul 2016 m-a tot pus la încercare în diverse situații care mi-au arătat cu claritate că, deși nu m-am considerat niciodată materialistă, eram una. Singura diferență e că nu implicam alte persoane, ci doar îmi vindeam propria existență  spre a cumpăra diverse lucruri care să mă mențină într-un șablon creat de societate.  Raportul de activitate în câmpul muncii îmi arată că am zece ani de experiență, zece ani în care am trăit așteptând week-endul, concediul, vara, Revelionul. Și am strâns…obiecte. Când m-am hotărât că rămân în Spania pentru un termen nedeterminat, mi-am rugat prietenii să îmi trimită tot ce aveam. Așa m-am trezit cu 6 baxuri de haine și diverse chestii, mai exact 63 de kilograme, pe lângă un troler imens, umplut până la refuz, în ziua în care m-am urcat în avion.  Și  toate astea în condițiile în care nu-mi amintesc prea multe excese. Așa am decis să adopt un stil minimalist, pe toate planurile. Ce vrea să însemne mai exact asta, o să detaliez organizat, în câteva articole viitoare.

Don´t panic, nu o să mă mut în peșteră. Doar fac o mare triere pe toate planurile, spre a-mi simplifica viața. Asta după ce mi-am dat un reset mental și emoțional în ceea ce privește atașamentele. Veți vedea în episodul următor 🙂

Despre A AVEA mai mult și de A FI mai puțin, am mai scris într-unul din primele mele articole, In cautarea timpului pierdut.

Anunțuri

Nu m-am nascut vegana. Am ales.

N-o să vin să îți spun ce au mai descoperit cercetătorii englezi. Sunt aici să fiu alături de tine, căci știu că poate fi un proces dificil la început. Inițial par multe informații greu de digerat și știu, e greu să ne scoatem din sistem obiceiuri atât de bine împământenite nu numai de noi, ci de atâtea generații în urma noastră.

Da, am copilărit la țară, unde cea mai bună masă era mămăligă cu lapte proaspăt bătut, care îmi lăsa mustăți albe când îl beam pe nerăsuflate. Da, dacă nu mă înșel, cred  că pot să găsesc în arhivă chiar și o poză cu mine, cu fes colorat pe cap, călare pe un animal care tocmai fusese sacrificat și care urma să devină sarmale, cârnați și alte alimente considerate „de bază”. Până acum vreo 3 ani, aproape fiecare masă conținea carne, îmi plăcea să gătesc tradițional, așa cum am învățat, iar gândurile cum că s-ar putea și altfel erau eliminate de șabloane precum ¨de unde o să-mi iau proteinele?¨, fără să stau să mă opresc puțin, să gândesc pentru mine, să descopăr de ce sunt așa importante și de ce îmi trebuiesc atât de multe și musai alea de animale…decedate.

Acum 3 ani, însă, am înlăturat definitiv din alimentație mezelurile și carnea de porc. Erau prea multe argumente contra și vedeam clar că încep să mă simt mai bine. Apoi a urmat un an de tranzit, cu suișuri și coborâșuri, am scos treptat puiul și brânzeturile grase, iar pentru că la momentul ăla alegerea mea avea la bază doar sănătatea personală, am păstrat lactatele și peștele, pentru că le consideram „sănătoase”. Am început să mă documentez mai mult, am acumulat informații, dar cel mai mult, mi-am ascultat corpul. Și am înțeles cum reacționează în funcție de ce îi ofer. Și am înțeles că un echilibru între corp, minte și spirit e esențial. Am trecut de obiecțiile insistente ale celor din jur, gândindu-mă că ne aflăm în momente de evoluție diferite și știind cum funcționează toate barierele impuse din frica de a ieși din linia de confort. Nu a fost un parcurs ușor tot timpul. Înțelesesem, clar, că produsele animale nu sunt hrană, sau că pot constitui hrană de subzistență în vremuri anoste, dificile.

 

Vedeam clar cum dintr-o persoană veșnic obosită, cu dureri îngrozitoare de cap, cu vizite aproape săptămânale pe la Spitalul de Urgență, cu o predominantă lipsă de energie, mă transformam, pe zi ce trece, întru-un om energic, cu un ten curat, cu poftă de viață. Astăzi, mă consider fericită, împlinită. Cum este stilul meu de viață de acum? Abundent!!!  Mi-am creat propriile reguli alimentare. Sunt atâtea variante minunate, combinații de alimente delicioase de care nu auzisem până acum! Am mai mult timp pentru mine, căci da, e un mit cum că a găti vegan îți ia mai mult timp. Durerile de cap revin doar ocazional, dar am și uitat de intensitatea pe care o aveau acum 2 ani. Alerg, urc pe stânci, mă simt în comuniune cu natura și tot ce înseamnă ființe vii, sunt mult mai calmă, mai optimistă, liberă cu adevărat și recunoscătoare pentru atâtea minuni din jurul meu. Chiar dacă sunt tot timpul pe drumuri pentru ca ador să explorez, am mereu mâncare vegană la mine (câteva idei, aici). Relația mea cu animalele era una neutră. Nu eram foarte atașată de animale de companie, îmi plăceau așa, dar…la alții. :). Nu pot însă, să înțeleg, cum pe un anume animal alegem să îl răsfățam, să îl pupăm în bot și să îl ducem la coafor, iar pe altul să să îl vrem sub formă de grill în sânge?! Când am început să credem că noi suntem stăpânii Planetei? Acum, când nu mai car după mine fricile atâtor animale sacrificate, gândesc mult mai liber, mai coerent, iar în același timp, laturi precum generozitatea și compasiunea mi s-au acutizat. Claritatea gândirii mă ajută să diferențiez când mentalul îmi cere cu disperare o doză de zahar și am învățat să îl educ, oferindu-i alternative de calitate. Pentru că nu mai am ceața creată de fricile animalelor moarte, pentru ca nu îmi mai încarc sistemul cu digestia cărnii și a produselor animale. Înțeleg mai bine natura ființei umane. Respectul față de natură e un proces de reeducare continuă. Eu sunt doar la început.