Stil de viata minimalist sau „be more with less” #3 – minimalism in dulap

 Continuăm seria <Stil de viață minimalist> cu aplicarea principiului „be more with less”…în vestimentație. V-am povestit despre motivele pentru care am ales să mă îndrept către minimalism în primul „episod” al acestei serii, Stil de viata minimalist sau “be more with less” #1.

 După 10 ani în care am strâns haine, cumpărând, lună de lună, ba pe principiul „că tot e la reducere”, „că o să-mi folosească, poate”, „că se poartă” sau „să se asorteze cu pantofii aia” am decis că e momentul să îmi simplific viața și să stopez acest fenomen care îmi înghițea timpul, banii și energia. Nu am fost niciodată o împătimită a cumpărăturilor, dar cu toate astea m-am trezit că dețin atât de multe articole vestimentare încât nu îmi încap într-un dulap, chiar și înghesuite. Acum realizez că această „avere” m-a costat ore în șir petrecute muncind, ca să ajung să îmi cumpăr haine pe care tot la muncă le purtam, căci majoritatea au fost haine de birou.

 Mă bucur însă că am reușit să dăruiesc. Prima triere pe care am făcut-o a fost acum 2 luni, când m-am decis că o perioadă nedeterminată rămân aici, în Spania și mi-au venit din România 63 de kilograme de haine și încălțăminte rămase acasă. Deja mergeam pe principiul simplității în acel moment și m-am simțit nespus de fericită să dăruiesc o mare parte din haine unei fete pe care am cunoscut aici și care sigur le va folosi mai mult decât mine. img_3287-editadoUltima data când am făcut curățenie în dulap, am decis din nou că e momentul să minimalizez. Și mai mult. Am luat fiecare articol și m-am întrebat cât de des îl port și dacă am în dulap și alte articole similare. Fiecare lucrușor a trecut printr-un filtru critic al utilității, astfel încât să ajung la a avea cât mai puțin. Garderoba mea are acum 50 de articole din care încă am anumite lucruri care îmi ridică semne de întrebare. Și e construită astfel încât să nu am nevoie să mai cumpăr nimic o bună perioadă de timp.  În urma acestei selecții, m-am trezit cu 2 cutii mari pline cu haine și încălțăminte, care urmează și ele a fi dăruite, curând. Anul ăsta îmi doresc să mă implic într-un program de voluntariat și probabil că își vor găsi utilitatea acolo. Eu vreau să învăț să trăiesc cu puțin.

Ce cuprinde dulapul meu acum?

IMG_3292.JPG

 În primul rând, mă bucur că e foarte aerisit. Mi-au încăput toate hainele rămase pe umeraș, doar cele pe care le-am oprit să le port prin casă le țin într-o comodă, separat.

  • pentru sezonul rece, mi-am păstrat două pulovere și un polar. Îmi sunt suficiente. Mi-am oprit două geci care au ceva ani la activ dar nici nu vreau să le schimb prea curând și o vestă. Am o singură pereche de cizme și una de ghete.  În completare, un fes, o pereche de mănuși, un fular cât jumătate de pătură. 🙂
  • 4 perechi de blugi, pentru ambele sezoane.
  •  pentru sezonul cald am fost mai îngăduitoare 🙂 . Mi-am propus că în viitorul apropiat să mă stabilesc în locuri unde e cald și soare cât mai multă vreme, iar ca să nu îmi cumpăr prea curând ceva, am oprit, suficiente, consider eu: 5 rochițe practice, pentru vară, vreo 10 tricouri, 3 bluzițe vaporoase, 3 cămăși cu mânecă lungă, 2 perechi de pantaloni scurți, 2 rochii lungi. Sper să-mi petrec majoritatea timpului pe plajă, așa că am păstrat 4 costume de baie, o eșarfă multifuncțională,  2 perechi de teneși și un pulover pentru serile în care o să vreau să stau până târziu să privesc luna.
  •  la haine sport nu am renunțat pentru că vreau ca această activitate să facă din ce în ce mai mult parte din viața mea, așa că am în continuare 4 perechi de colanți pentru yoga, o bluză de trening cu mânecă lungă, 4 tricouri, 2 maieuri și o pereche de adidași.
  •  am păstrat 2 rochii elegante, o pereche de sandale și una de pantofi, pentru evenimente speciale. Deși nu îmi plac nunțile așa cum sunt organizate acum, mi se par doar o etalare de rochii de seară și de opulență inutilă, m-am gândit că la un astfel de eveniment nu este vorba numai despre mine, este mai mult vorba de persoana care mă invită să îi fiu alături, așa că o să mă „încadrez în peisaj”.
  •  la nivel de accesorii, am ghiozdanul cu care mă vedeți în toate pozele pentru că mă reprezintă, un ghiozdănel mai micuț pe post de geantă, o curea, 2 inele, 2 perechi de cercei, 2 accesorii pentru gât și o pereche de ochelari de soare. Îmi place, mai nou, să colecționez brățări, așa că aici mi-am dat liber, doar cu condiția de a însemna suveniruri din locuri speciale, sau cadouri de la persoanele pe care le întâlnesc în călătoria mea. Da, sunt fata fără nicio geantă și exist. 🙂

img_3296

Încă mi se pare că am mult, simt că încă mai pot renunța la o parte din lucruri, dar pentru moment, sunt mulțumită și știu că nu o să merg la cumpărături prea curând. Iar ca să mențin acest stil minimalist, deși nu îmi place, mi-am stabilit câteva reguli pentru mine, menite să mă ajute:

-nu merg la mall. Pur și simplu e un loc care mie nu îmi spune nimic. Absolut nimic. Hainele de acolo mi se par oricum, făcute „în serie” iar fana brand-urilor nu am fost niciodată. Așa că înafară de aglomerație, pentru mine un mall nu reprezintă decât o clădire de beton, un instrument al consumerismului modern, o pierdere de timp.

– cumpăr din raționament, doar după ce se  uzează un articol și nu mai poate fi purtat.

–  cumpăr de drag, doar dacă îmi ies în cale lucruri care să se potrivească cu adevărat personalității mele, lucrate manual, din diverse locuri unde călătoresc . Îmi doresc ca hainele pe care le voi purta în viitor chiar să vorbească despre mine și să-mi fie totodată amintiri din locuri speciale, să existe o conexiune, să le decorez cu propriile mâini, să fie haine „cu suflet”, nu un schimb de bani pentru obiecte.

– de fiecare dată când cumpăr un articol, aleg un altul din dulap și îl pun într-o cutie, ca pe viitor să le am deja sortate pentru a le dărui sau dona.

-nu cumpăr nimic pe fond emoțional, dacă nu sunt în apele mele meditez, merg în natură, ascult muzică sau citesc.

Cum e viața mea cu un dulap minimalist?

Fantastică!

-în primul rând mă bucur că am putut dărui și vreau să fac asta în continuare;

-economisesc bani, mă bucur de ceea ce am deja, iar cu banii ramași pot face o mulțime de lucruri care să-mi bucure sufletul cu adevarat;

-economisesc timp, ore petrecute în magazine, nu îmi încarc memoria cu detalii inutile;

-nu mai există veșnica întrebare „eu cu ce mă îmbrac azi?” tocmai pentru că am mult mai puține variante, pur și simplu mă trezesc bine dispusă și mă îmbrac cu primul lucru care îmi zâmbește din dulap;

-economisesc energia consumată pentru a face ordine în dulap. Pentru mine, cel putin, era o activitate plictisitoare, veșnic amânată pentru că îmi lua foarte mult timp și nervi. Acum dulapul e foarte aerisit, aproape toate hainele sunt pe umerașe și pur și simplu nu se mai face dezordine.

-pentru mine, un dulap minimalist înseamnă libertate.

Pe aceeași temă, poți citi și Stil de viata mimalist sau “be more with less”#2-ingrijire personala, despre înfrumusețare cu doar 10 produse cosmetice.

 

Stil de viata minimalist sau „be more with less” #1

Tindem să exagerăm și să ne perpetuăm dependențele fără măcar să conștientizam aceste lucruri. Credem că dacă ne eliberăm de un viciu vizibil, cum ar fi, spre exemplu, fumatul, suntem oameni liberi, dar oare…chiar așa să fie? Aud tot timpul în jurul meu și recunosc că o parte semnificativă din viața mea am fost și eu acolo: „am nevoie de asta”, „am nevoie de cealaltă”, „trebuie să fac asta”, „aș fi mai fericit dacă aș avea cutare lucru”, ducându-ne iluzia nevoilor până la extrem, uneori: „nu pot trăi fără x lucru”, sau mai rău, „nu pot trăi fără o persoană anume”, aruncându-ne în colțul alunecos al deprimării, dependenței, toxicității.  Trăim haotic într-o societate care ne distrage mintea prin simfonia simțurilor generată de un coktail de tentații care de care mai colorate. Cu cât avem mai multe nevoi, cu atât suntem mai ușor de manipulat, îndepărtându-ne de momentul prezent, dorindu-ne în continuu ceva. Sau…altceva. Ne vindem libertatea pentru fericiri superficiale. Iar în final…ne înconjurăm de tot felul de atașamente inutile.

A trăi minimalist înseamnă a trăi simplu, limitându-te la lucrurile esențiale, înconjurându-te, în aceeași măsură, cu experiențe menite să iți hrănească sufletul cu adevărat. Există o foame continuă de a poseda obiecte mai mici, obiecte mai mari, funcții, titulaturi, animale de companie și în cazuri extreme…persoane. Ar putea suna dur, dar vorbind realmente, este foarte trist.

Trai minimalist în 2017???

Anul 2016 m-a tot pus la încercare în diverse situații care mi-au arătat cu claritate că, deși nu m-am considerat niciodată materialistă, eram una. Singura diferență e că nu implicam alte persoane, ci doar îmi vindeam propria existență  spre a cumpăra diverse lucruri care să mă mențină într-un șablon creat de societate.  Raportul de activitate în câmpul muncii îmi arată că am zece ani de experiență, zece ani în care am trăit așteptând week-endul, concediul, vara, Revelionul. Și am strâns…obiecte. Când m-am hotărât că rămân în Spania pentru un termen nedeterminat, mi-am rugat prietenii să îmi trimită tot ce aveam. Așa m-am trezit cu 6 baxuri de haine și diverse chestii, mai exact 63 de kilograme, pe lângă un troler imens, umplut până la refuz, în ziua în care m-am urcat în avion.  Și  toate astea în condițiile în care nu-mi amintesc prea multe excese. Așa am decis să adopt un stil minimalist, pe toate planurile. Ce vrea să însemne mai exact asta, o să detaliez organizat, în câteva articole viitoare.

Don´t panic, nu o să mă mut în peșteră. Doar fac o mare triere pe toate planurile, spre a-mi simplifica viața. Asta după ce mi-am dat un reset mental și emoțional în ceea ce privește atașamentele. Veți vedea în episodul următor 🙂

Despre A AVEA mai mult și de A FI mai puțin, am mai scris într-unul din primele mele articole, In cautarea timpului pierdut.

Nu m-am nascut vegana. Am ales.

N-o să vin să îți spun ce au mai descoperit cercetătorii englezi. Sunt aici să fiu alături de tine, căci știu că poate fi un proces dificil la început. Inițial par multe informații greu de digerat și știu, e greu să ne scoatem din sistem obiceiuri atât de bine împământenite nu numai de noi, ci de atâtea generații în urma noastră.

Da, am copilărit la țară, unde cea mai bună masă era mămăligă cu lapte proaspăt bătut, care îmi lăsa mustăți albe când îl beam pe nerăsuflate. Da, dacă nu mă înșel, cred  că pot să găsesc în arhivă chiar și o poză cu mine, cu fes colorat pe cap, călare pe un animal care tocmai fusese sacrificat și care urma să devină sarmale, cârnați și alte alimente considerate „de bază”. Până acum vreo 3 ani, aproape fiecare masă conținea carne, îmi plăcea să gătesc tradițional, așa cum am învățat, iar gândurile cum că s-ar putea și altfel erau eliminate de șabloane precum ¨de unde o să-mi iau proteinele?¨, fără să stau să mă opresc puțin, să gândesc pentru mine, să descopăr de ce sunt așa importante și de ce îmi trebuiesc atât de multe și musai alea de animale…decedate.

Acum 3 ani, însă, am înlăturat definitiv din alimentație mezelurile și carnea de porc. Erau prea multe argumente contra și vedeam clar că încep să mă simt mai bine. Apoi a urmat un an de tranzit, cu suișuri și coborâșuri, am scos treptat puiul și brânzeturile grase, iar pentru că la momentul ăla alegerea mea avea la bază doar sănătatea personală, am păstrat lactatele și peștele, pentru că le consideram „sănătoase”. Am început să mă documentez mai mult, am acumulat informații, dar cel mai mult, mi-am ascultat corpul. Și am înțeles cum reacționează în funcție de ce îi ofer. Și am înțeles că un echilibru între corp, minte și spirit e esențial. Am trecut de obiecțiile insistente ale celor din jur, gândindu-mă că ne aflăm în momente de evoluție diferite și știind cum funcționează toate barierele impuse din frica de a ieși din linia de confort. Nu a fost un parcurs ușor tot timpul. Înțelesesem, clar, că produsele animale nu sunt hrană, sau că pot constitui hrană de subzistență în vremuri anoste, dificile.

 

Vedeam clar cum dintr-o persoană veșnic obosită, cu dureri îngrozitoare de cap, cu vizite aproape săptămânale pe la Spitalul de Urgență, cu o predominantă lipsă de energie, mă transformam, pe zi ce trece, întru-un om energic, cu un ten curat, cu poftă de viață. Astăzi, mă consider fericită, împlinită. Cum este stilul meu de viață de acum? Abundent!!!  Mi-am creat propriile reguli alimentare. Sunt atâtea variante minunate, combinații de alimente delicioase de care nu auzisem până acum! Am mai mult timp pentru mine, căci da, e un mit cum că a găti vegan îți ia mai mult timp. Durerile de cap revin doar ocazional, dar am și uitat de intensitatea pe care o aveau acum 2 ani. Alerg, urc pe stânci, mă simt în comuniune cu natura și tot ce înseamnă ființe vii, sunt mult mai calmă, mai optimistă, liberă cu adevărat și recunoscătoare pentru atâtea minuni din jurul meu. Chiar dacă sunt tot timpul pe drumuri pentru ca ador să explorez, am mereu mâncare vegană la mine (câteva idei, aici). Relația mea cu animalele era una neutră. Nu eram foarte atașată de animale de companie, îmi plăceau așa, dar…la alții. :). Nu pot însă, să înțeleg, cum pe un anume animal alegem să îl răsfățam, să îl pupăm în bot și să îl ducem la coafor, iar pe altul să să îl vrem sub formă de grill în sânge?! Când am început să credem că noi suntem stăpânii Planetei? Acum, când nu mai car după mine fricile atâtor animale sacrificate, gândesc mult mai liber, mai coerent, iar în același timp, laturi precum generozitatea și compasiunea mi s-au acutizat. Claritatea gândirii mă ajută să diferențiez când mentalul îmi cere cu disperare o doză de zahar și am învățat să îl educ, oferindu-i alternative de calitate. Pentru că nu mai am ceața creată de fricile animalelor moarte, pentru ca nu îmi mai încarc sistemul cu digestia cărnii și a produselor animale. Înțeleg mai bine natura ființei umane. Respectul față de natură e un proces de reeducare continuă. Eu sunt doar la început.