2+0+1+6=9. Un an cât 9.

2016… Mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat!

2016, pentru mine, poartă eticheta Curajului. An de contraste și răscruci de drumuri.

2016 m-a găsit în același clișeu al tuturor anilor. Petrecere, clasica rochie neagră, 2 ore petrecute în oglindă, rezoluții. Mental, mă chinuia încercarea de a-mi face o listă cât mai clară a obiectivelor pentru anul care tocmai urma să înceapă, o lista concretă, bine delimitată în spațiu și în timp, construită „smart” așa cum fusesem învățată că trebuie să fie. Focul de artificii de la cumpăna dintre ani m-a găsit încruntată, pentru că…mă simțeam forțată să construiesc lista așa cum trebuie. Realizări 2016… Pur și simplu nu se conturau. Mă certam aspru că nu sunt în stare nici măcar să delimitez o listă cu obiective. Îi lipsea concretul, acel concret care în suflet simțeam cum mă strânge. Simțeam cum mă forțează să încap într-un șablon…Dorințele mele erau mai mult ca niște flash-uri. Trăiri. Emoții. Simțeam libertate, mă vedeam râzând cu toată gura, mă simțeam iubită, așa cum rezonează inima mea cu frecvența iubirii. Mă vedeam în natură și mă simțeam vibrând. Ah, ce prostii, îmi spuneam, oamenii normali își fac o listă cu realizări, achiziții, casă, promovare job, număr de cărți citite, număr de kilograme pierdute…mă forțam să îmi doresc lucruri bine predefinite și de ce încercam mai tare, parcă mi se strâmta rochia pe mine, intensificând o senzație de sufocare. În ceață, undeva, îmi conturam dorința de a începe, în sfârșit, lecțiile de canto, de a mă hrăni mai sănătos și parcă…n-ar strica să vizitez câteva locuri noi…

5, 4, 3, 2, 1… La multi ani!!!! Agitație, sunete de cristal ciocnit, aroma de șampanie. Bine ai venit, 2016! 

Prima lună nu promitea nimic, începuse să mă urmărească mitul că așa cum merge Ianuarie, așa va fi tot anul. Apoi…cutia Pandorei a fost deschisă cu provocarea de a participa la un show de televiziune împreună cu colegii de la birou. Am acceptat mai mult de dragul lor, deși mi se părea doar o distragere de la lucrurile serioase de care trebuia să mă ocup, însă, metaforic, a fost ca și cum am deschis o poartă către o nouă lume. Aveam să cunosc oameni minunați, în povestea asta și undeva, în sufletul meu, cred și acum că fetița pentru care am participat la emisiune, mi-a făcut cadou un înger care mi-a transformat existența în Magie. Au urmat momente dificile, multe alegeri, am avut clipe când am simțit efectiv că m-am înrolat în armată. Nici nu apucam să termin o serie de flotări căci…Înainteeee…Marș! trebuia să mă târăsc pe coate, prin noroi, din nou. Nici nu se sfârșea bine o lecție, căci alta îmi bătea la ușă. O perioadă  a fost totul un haos. Am renunțat la relația pentru care mă chinuiam zilnic să fiu altcineva. Măștile cădeau, una câte una. Au început sa apară oglinzile. In chipul oamenilor care îmi apăreau în cale și îmi generau emoții puternice în interior: de la agonie la extaz, iubire, generozitate, disperare, mânie, dispreț, frică și multe altele, care de care mai fâșnețe și mai colorate. Le-am simțit și le-am trăit pe toate, una câte una, am înțeles de unde vin, ce vor, ce-mi spun. Am reparat, am vindecat, am lăsat sa plece. L-am lăsat, pur și simplu, pe 2016 sa-și facă numărul.  Am înțeles că face curățenie, că se triază lucrurile, că se clădește un nou drum pe care trebuie să pășesc cu încredere. Am avut parte de o excursie la Roma alături de cei mai minunați colegi, au apărut și lecțiile de canto, dar nu în forma în care mă gândisem eu, ci prin vocea unei persoane minunate, care mi-a arătat, totodată, oglinda generozității. Au urmat două festivaluri unul după altul, explozie de muzică, oameni frumoși, culoare. Am stat în cort, în natură, două săptămâni, am înțeles că nu sunt o prințesă și că natura mi-e de fapt, a doua casă și mult mai mult de-atât. Au dispărut persoane pe care le consideram Tot și au apărut persoane care m-au făcut să mă consider Eu.  2016 m-a învățat să am curaj să mă afund în mine și să mă ascult, indiferent ce am descoperit. Căci nu fiecare oglindă mi-a arătat frumosul din mine, așa cum oriunde unde este lumina, este și întuneric. 2016 m-a învățat să mă accept și să accept. 2016 mi-a arătat că viață are căile ei prin care ne ajută să înțelegem tot ce avem nevoie. Înțelepciunea nu poate fi grăbită. Ea își are anotimpurile ei. O las să curgă și îi las loc să crească. 2016 și-a amintit că la-nceputui îmi bâjbâia pe undeva dorința de a călători. Și mi-a transformat întreaga viață într-o călătorie. Mi-a dat curajul să îmi iau un bilet doar dus către o țară despre care nu știam mai nimic. 2016 m-a învățat că iubirea care trebuie păzită nu e iubire, ci e de fapt atașament desprins din frică. Iubirea nu-mi poate fi luată, pentru că eu sunt iubire. Și când am înțeles asta, iubirea a început să ia cele mai desăvârșite forme. Cum e minunea din omul ce mi-e acum, partener de drum.
2016 mi-a arătat minunile pe care le atrage după sine recunoștința pentru ceea ce deja este. Si câte sunt! Mulțumesc! 2016 a venit și cu lecții de gramatică. Mi-a readus în vizor conjugarea la timpul prezent. Aici și Acum. Sau ca noroc cu ghinion sunt sinonime, nu antonime, cum citisem eu în dicționar. Așa cum multe nu-s ce par a fi. Unde e gramatica, e și matematica musai, 2+0+1+6=9, căci da, 2016 a fost un an cât nouă…și cu de toate, mai ceva ca șaorma, dar asta e din alt film. :). Tot 2016, mi-a readus din spectrul de culori, culoarea magica a creației, culoare pe care am îmbrățișat-o, în diverse forme, de când sunt. Acum se exteriorizează în amalgam de litere și știu că va veni către mine în forme și mai colorate de atât, o las să mă surprindă  🙂 . Anul asta am văzut mai multe răsărituri  și apusuri decât am văzut, adunate, la un loc întreaga viață. Soarele mi-a fost tovarăș de drum.

Acum, în prag de 2017, am înțeles cum e și cu lista de obiective. Am înțeles că nu trebuie să fie listă. Că oamenii vor musai să știe când și cum se va întampla, dacă nu se întâmplă, de ce nu se întâmplă. Ei intră în minte și căuta acolo mijloacele pentru a atinge obiectivul lor. Dorința care se naște din inimă, își găsește singură calea spre îndeplinire. Tu trebuie doar să o iubești și să o lași să zboare. Așa că,pentru 2017 nu am nicio listă. Am niște dorințe știute doar de inima mea, căci ea mi le-a dictat și mi le-a ancorat în locuri doar de ea știute. Sunt dorințe ușoare, ca zborul unei păsări și sunt pe drumul lor, urmând să vina către mine într-o zi. Mesajul meu pentru 2017 e să vă lăsați dorințele să zboare! Dorințele sunt pasări migratoare și se întorc la voi după ce vor fi cules singure, ce le e necesar sa ia pentru voi forma care vă îmbracă cel mai frumos.

Bucăți de suflet, puse în cuvinte.